Tricou cu Ilie Năstase de la Adidas
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Nastase_adidas
Nastase_adidas

Cunoscutul producător de echipament sportiv Adidas a anunţat lansarea unui tricou dedicat "copilului teribil al tenisului", românul Ilie Năstase.

Sub titlul 'Every Icon Has a Story', Adidas Originals prezintă în sezonul primăvară/vară 2011 unul dintre cele mai cele mai îndrăzneţe tricouri Adidas, avându-l protagonist pe faimosul Ilie Năstse.

Ilie Năstase nu s-a consacrat doar datorită stilului foarte agresiv şi neaşteptat de joc, ci şi spiritului său noncomformist şi al glumelor pe care le făcea. Un astfel de moment, care îl prezintă pe Năstase în una dintre cele mai colorate ipostaze ale sale pe terenul de tenis, a fost surprins într-o imagine celebră. Imaginea a făcut istorie, dar a şi arătat motivul pentru care a primit porecla 'Nasty'.

Unii au considerat că era nepoliticos, dar semne ca acesta l-au adus mai aproape de public. Atitudinea lui, stilul său original şi ineditul simţ al umorului au inspirat generaţii, iar Adidas îşi doreşte ca prin aceste tricouri să le împărtăşească şi generaţiilor tinere din relaxarea, umorul şi siguranţa de sine a lui Năstase, oferindu-le acestora posibilitatea de a-şi exprima la rândul lor originalitatea în mod individual.

Colaborarea dintre Adidas şi Ilie Nastase este unul dintre cele mai îndelungate parteneriate pe care compania le are cu sportivi individuali, materializându-se de-a lungul timpului în diferite colecţii şi produse, în special pantofi care poartă numele tenismanului.

Tricoul Năstase face parte din colecţia "Then Now and Forever", o colecţie tribut de la Adidas Originals, dedicată celor mai importanţi sportivi ai tuturor timpurilor. Începând de miercuri, tricoul este disponibil în toate magazinele Adidas din ţară la preţul de 116 lei, se precizează într-un comunicat al companiei germane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel