Tribunalul Bucureşti a respins cererea lui Nicolae Popa de rejudecare a procesului Fondului Naţional de Investiţii. Decizia nu este însă definitivă. La începutul lui august, Parchetul General ceruse redeschiderea acestui dosar, dar şi a celor legate de Banca Agricolă, Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) şi Banca Română de Scont, în care Sorin Ovidiu Vîntu era cercetat pentru spălare de bani.
Nicolae Popa, condamnat în lipsă la 15 ani de detenţie pentru prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, a solicitat autorităţilor române, după ce a fost extrădat din Indonezia, redeschiderea cazului FNI, informează Realitatea.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, la propunerea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, în considerarea dosarelor aflate pe rolul acesteia, în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani de către Sorin Ovidiu Vîntu, precum şi a solicitării de redeschidere a dosarului Fondului Naţional de Investiţii (FNI) formulate de Nicolae Popa, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, au fost analizate cauzele soluţionate anterior de Ministerul Public, având ca obiect fraudarea FNI sau infracţiuni de spălare de bani presupus a fi comise de Vîntu.
Astfel, au fost identificate cinci dosare:
* dosarele penale nr.372/D/P/2004 şi nr.374/D/P/2004 - care au vizat generarea unor pagube în patrimoniul investitorilor FNI
* dosarul penal nr.76/P/2005 - privind prejudicierea Băncii Agricole SA
* dosarul penal nr.754/D/P/2006 - privind constituirea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) SA
* dosarul penal nr.34/D/P/2005 - privind falimentul Băncii Române de Scont.
Din analiza de ansamblu a dosarelor a rezultat că parcursul procesual al acestora este similar, fiind identificate numeroase încălcări ale normelor de procedură, dispoziţii repetate de disjungere a cauzei cu privire la unele persoane cercetate şi soluţii atipice pentru practica organelor judiciare, informează Parchetul General.
"Punctul de convergenţă al cauzelor de mai sus constă în aceea că activităţile au fost derulate prin intermediul societăţilor comerciale membre ale Grupului GELSOR, controlat, direct sau prin persoane interpuse, de Vîntu Sorin Ovidiu. Faptele săvârşite au vizat, în esenţă, configurarea şi exploatarea într-o perioadă îndelungată de timp a unor fluxuri financiare ilicite, utilizând practic aceleaşi modalităţi de operare şi implicând aceleaşi persoane şi instituţii", se arată în comunicat.
Parchetul menţionează că separarea artificială a dosarelor a condus la ignorarea legăturilor temporale şi de cauzalitate, astfel încât cercetările s-au limitat la lămurirea parţială a circumstanţelor în care au fost comise faptele. Între altele, expertizele realizate nu au reliefat beneficiarii finali ai sumelor de bani obţinute şi modul de direcţionare a acestora, deşi acest aspect era de esenţa aflării adevărului.
Având în vedere aceste aspecte, prin ordonanţa din 3 august 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus infirmarea soluţiilor de neurmărire din dosarele menţionate şi continuarea cercetărilor în cadrul aceleiaşi cauze, într-o abordare unitară, se mai arată în comunicatul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă