Trei persoane decedate într-un incendiu produs la un spital de lângă Viena
Trei persoane au murit într-un incendiu produs marţi la o clinică din Mödling, o suburbie din sudul Vienei, din cauze încă necunoscute, a precizat Agenţia regională de sănătate, transmit AFP şi APA.
Alarma s-a dat în jurul orei 01.00 (23.00 luni) într-o încăpere de la etajul 3 al clădirii, iar focul s-a propagat rapid, a transmis Agenţia regională de sănătate.
Douăzeci de persoane au fost rănite uşor, iar 90 de pacienţi au trebuit transportați către alte spitale.
Pompierii au intervenit la fața locului cu 33 de vehicule speciale şi 173 de oameni. Focul a fost stins cu puţin înaintea orei locale 03.00. La faţa locului a fost trimisă şi o echipă a Crucii Roşii.
Poliţia a deschis o anchetă cu privire la cauzele producerii incendiului, informează Agerpres.
VEZI ȘI: Incendiu la bordul unui avion, aflat la 2.000 de metri înălțime. Pasager: A părut că a durat o veșnicie
Clipe de groază într-un avion, după ce la bordul aeronavei a izbucnit un incendiu.
Echipajul unui avion care opera o cursă de la Geneva spre Amsterdam a trebuit să declare o urgență în timpul zborului, săptămâna trecută, după ce o țigară electronică defectă a explodat într-un dulap aflat deasupra capului unui pasager, scrie Daily Star.
Pasagerii zborului easyJet U2-1517 au auzit un "zgomot ca o pocnitură", care venea dintr-un dulap, la scurt timp după decolare, joi 18 mai, imediat după ora 15:00. Câteva clipe mai târziu, când aeronava ajunsese la înălțime de 2.000 metri, pasagerii au văzut că fumul începea să iasă din dulap și când echipajul avionului l-au deschis pentru a investiga, au găsit două genți în flăcări. Mai mulți pasageri au apucat bagajele care ardeau și au încercat curajos să stingă focul cu mâinile goale.
Un pasager a declarat pentru Radio Television Switzerland: "A părut că a durat o veșnicie, deși, într-adevăr, au fost doar câteva secunde și totul s-a stins foarte repede. Exista acest miros și ne-am panicat pentru că "ne-am blocat" într-un avion".
Care a fost cauza incendiului
Membrii echipajului au reușit să stingă incendiul, dar aeronava a fost totuși întoarsă pe aeroportul din Geneva, ca măsură de precauție. O anchetă a stabilit ulterior că incendiul a fost cauzat de bateria defectă a unei țigări electronice care fusese pusă într-unul dintre bagaje.
Citește continaurea pe: https://www.dcnews.ro/incendiu-la-bordul-unui-avion-aflat-la-2-000-de-metri-inaltime-pasager-a-parut-ca-a-durat-o-vesnicie_918045.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News