Trei agenţi Blackwater care au masacrat civili în Irak beneficiază de reducerea pedepselor
Trei agenţi ai firmei private de securitate Blackwater, care au ucis cel puţin 13 civili în Irak, în 2007, au beneficiat de reducerea pedepselor cu închisoarea, informează AFP.
O instanţă din Washington i-a condamnat la sfârşitul săptămânii trecute pe Paul Slough, Evan Liberty şi Dustin Heard la 15 ani, 14 ani, respectiv 12 ani şi jumătate de închisoare, arată un comunicat publicat marţi. În 2014, după un proces maraton, ei primiseră pedepse de 30 de ani de detenţie, iar colegul lor Nicholas Slatten, fusese condamnat pe viaţă. Verdictul a fost ulterior anulat de o curte de apel, care a considerat că acuzaţii trebuiau judecaţi separat.
În 16 septembrie 2007, cei patru angajaţi ai Blackwater au tras cu arme automate şi au aruncat grenade din vehiculele lor blindate, într-o intersecţie aglomerată din Bagdad. Ei au ucis astfel cel puţin 13 oameni şi au rănit 17, inclusiv femei şi copii. Ulterior, agenţii au susţinut că fuseseră atacaţi cu focuri de armă de către insurgenţi, însă martorii oculari şi procuratura au dezminţit aceste afirmaţii. Instanţa a reţinut că Slatten a deschis focul primul şi l-a considerat vinovat de premeditarea masacrului.
A urmat un scandal internaţional, iar resentimentele irakienilor împotriva americanilor s-au intensificat, reaminteşte AFP. Blackwater a devenit simbolul firmelor de securitate care acţionau ca subcontractori ai guvernului Statelor Unite, fără a fi trase la răspundere. Anularea condamnărilor iniţiale a reaprins criticile.
Între timp, Slatten a fost rejudecat individual şi condamnat din nou pe viaţă.
Judecătorul Royce Lamberth, care i-a condamnat pe Slough, Liberty şi Heard la pedepse mult mai mici decât cele iniţiale, a apreciat că "atacul sălbatic cu arme de foc nu poate fi validat de un tribunal", iar condamnările arată "ce sunt Statele Unite: considerăm că forţele noastre armate şi subcontractorii răspund pentru acţiunile lor".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News