Data publicării:
Tratament revoluționar anti-Covid! Anthony Fauci: “Aproape un pariu sigur”
Următorul tratament împotriva COVID-19 ar putea fi pe bază de anticorpi fabricați. Rezultatele cercetătorilor sunt promițătoare.
Întrucât întreg mapamondul așteaptă cu nerăbdare un vaccin anti-COVID, următorul mare avans în combaterea pandemiei ar putea veni dintr-o clasă de terapii biotehnologice utilizate pe scară largă împotriva cancerului și a altor tulburări - anticorpi concepuți special pentru a ataca noul tip de coronavirus, informează Reuters.
Dezvoltarea anticorpilor monoclonali a fost avizată de oameni de știință de renume. Anthony Fauci, principalul expert în bolile infecțioase din SUA, le-a numit „aproape un pariu sigur” împotriva COVID-19.
Sunt anticorpii fabricați colacul de salvare?
Anticorpii ar fi capabili să recunoască și să blocheze virusul, prevenind răspândirea infecției. Producătorii de medicamente sunt siguri că anticorpii potriviți sau o combinație a acestora poate modifica cursul bolii care a ucis peste 670.000 de oameni la nivel global.
“Anticorpii pot bloca infecția. Acesta este un fapt", a declarat, pentru Reuters, vicepreședintele Regeneron Pharmaceuticals, Christos Kyratsous. Regeneron testează un cocktail cu doi anticorpi, considerând că această combinație limitează mai bine capacitatea virusului de a scăpa. Date privind eficacitatea exactă a tratamentului propus de Regeneron vor fi publicate la începutul toamnei.
Guvernul Statelor Unite a acordat în iunie companiei Regeneron un contract de furnizare în valoare de 450 de milioane de dolari. Compania a spus că poate începe imediat producția la uzina sa din SUA dacă autoritățile de reglementare aprobă tratamentul.
Și alți giganți farmaceutici precum Eli Lilly, AstraZeneca, Amgen și GlaxoSmithKline s-au înscris în cursa pentru găsirea celui mai bun tratament pe bază de anticorpi fabricați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News