Data publicării:
Tratament COVID cu Ivermectină. Rafila: Aceste medicamente sunt toxice! Oamenii ar putea avea probleme
Prof. Alexandru Rafila a vorbit despre Ivermectină, medicamentul în jurul căruia s-a creat o adevărată controversă privind eficacitatea lui în tratamentul COVID.
"EMA nu a autorizat acest medicament"
"În ultima vreme, oameni, chiar medici din diverse specialități, îşi dau cu părerea despre lucruri pe care le cunosc mai puţin. Vreau să spun câteva lucruri pe care le ştiu în ceea ce priveşte procedura de reglementare a unui medicament. Noi avem nişte agenţii care reglementează utilizarea medicamentelor de uz uman din cele două puncte de vedere pe care le-am menţionat şi la vaccin: din punct de vedere al eficacităţii şi din punct de vedere al siguranţei.
Ori dacă pot exista studii publicate în Financial Times, care nu este o revistă medicală, aceste studii trebuie să fie certificate de un organism de reglementare care îşi asumă responsabilitatea în momentul în care aprobă utilizarea la om, în primul rând, şi pentru o anumită boală, în al doilea rând, a Ivermectinei, în cazul nostru. EMA nu a autorizat acest medicament. Singura utilizare la nivel comunitar este pentru afecţiuni parazitare la nivelul pielii - râie, scabie - ori chestiunea asta pe mine mă face nu să mă îndoiesc de eficacitatea Ivermectinei, ci să fiu reţinut să recomand aşa ceva", a spus Alexandru Rafila, în emisiunea "Sinteza Zilei", de la Antena 3.
"Aceste medicamente sunt toxice. Oamenii ar putea avea probleme foarte serioase"
"Chestiunea aceasta, în care oamenii încearcă să ia, inclusiv din punct de vedere profilactic, acest produs, este total greşită. Noi nu discutăm numai de situaţia în care prevenim infecţia, ci trebuie să vedem cu ce consecinţe. Ori una este, de exemplu, să iau - şi vă dau un exemplu pur teoretic - două zile Ivermectină pentru că am avut un contact cu cineva infectat şi altceva este să iau în fiecare zi.
Aceste medicamente antiparazitare sunt toxice sau foarte toxice şi, de multe ori, efectul este cumulativ. Ori dacă există oameni care iau perioade îndelungate Ivermectină, ca să nu se îmbolnăvească de COVID, atunci ar putea să aibă nişte probleme foarte serioase. Organismele de reglementare la nivel naţional sau comunitar sau din SUA au acest rol: să ofere persoanelor care iau un medicament această garanţie", a mai spus Rafila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News