'Pentru a răspunde cererii crescute a pacienţilor privind medicamentul Euthyrox 100 mcg comprimate, pe bază de levotiroxină, pentru tratarea unor boli tiroidiene, companiile membre ADEM s-au implicat activ, începând cu luna martie a acestui an, în colaborare cu autorităţile competente (ANMDMR şi Ministerul Sănătăţii) şi cu asociaţii de pacienţi (APAA şi COPAC), pentru a completa, prin import paralel, cantităţile puse pe piaţă de producător, astfel încât un număr cât mai mare de pacienţi să poată avea acces la acest medicament esenţial. Noua formulare a Euthyrox comprimate - fără lactoză - este disponibilă din 2019 în 21 de state europene, iar din octombrie 2019 şi în România. (...)
În prezent, ne aflăm, cu una dintre companiile distribuitoare angro membră a ADEM şi deţinător al autorizaţiei de import paralel, la finalul procedurilor de punere pe piaţă a Euthyrox 100 mcg, cutii a 50 de comprimate (formularea veche, cu lactoză) importat paralel din Italia. Autorizaţia de import paralel a fost emisă de către ANMDMR în 13 iulie 2020', se arată într-un comunicat al ADEM.
Potrivit sursei citate, deţinătorul autorizaţiei de import paralel al Euthyrox 100 mcg comprimate din Italia a reambalat medicamentul pentru a fi pus pe piaţă în România, conform procedurilor legale în vigoare privind etichetarea şi serializarea, aplicabile pentru medicamentele importate paralel.
Preţul Euthyrox importat paralel este acelaşi cu al Euthyrox importat direct în România şi a fost publicat în Monitorul Oficial în 10 septembrie, arată ADEM.
'O cantitate de aproximativ 25.000 de cutii a 50 de comprimate vor fi importate paralel în România în următoarea perioadă, primele cantităţi urmând a fi distribuite în farmacii începând cu 28 septembrie. Aceste cantităţi vor asigura necesarul pe 3 luni a 12.500 de pacienţi sau pe o lună a 37.500 de pacienţi. Precizăm că medicamentele importate paralel nu sunt compensate în România, spre deosebire de alte state europene, prin urmare Euthyrox din import paralel va putea fi achiziţionat din farmacii doar la preţ cu amănuntul, nedecontat de stat.'
'Având în vedere faptul că o cutie cu 50 de comprimate asigură tratamentul unui pacient pe o durată de 1,5 luni, rugăm pacienţii să nu achiziţioneze cantităţi mai mari decât necesarul pe maxim 3 luni, astfel încât cantităţile totale disponibile în piaţă, atât de Euthyrox 100 mcg formula fără lactoză, cutii a 100 de comprimate, distribuită direct de producător, cât şi Euthyrox 100 mcg formula cu lactoză, importată paralel, cutii a 50 de comprimate, să poată fi distribuite către cât mai mulţi pacienţi', afirmă ADEM.
Reprezentanţii ADEM precizează că pentru a evita orice confuzie în rândul pacienţilor şi având în vedere 'riscul de dezechilibre tiroidiene şi reacţii adverse asociate tranziţiei' de la formularea nouă comercializată în prezent în România (fără lactoză) la cea veche (cu lactoză) din import paralel şi/sau invers, o comunicare adecvată către profesioniştii din domeniul sănătăţii şi pacienţi va fi publicată pe site-ul ANMDMR, la secţiunea Anunţuri medicamente de uz uman, va fi transmisă Colegiului Medicilor din România, Societăţii Române de Endocrinologie, iar o fişă de informare a pacientului va însoţi fiecare cutie de Euthyrox 100 mcg ce va fi eliberată din farmacii către pacienţi.
'Pacienţii vor administra în acelaşi mod ambele formule, dar cei cu cancer tiroidian, cu boală cardiovasculară, femeile gravide, copiii şi vârstnicii trebuie să acorde o atenţie deosebită la schimbarea de pe o formulă pe alta', se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii