Data actualizării:
Data publicării:

Transportul public din Timișoara, blocat. Angajații, protest spontan

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Angajaţii Serviciului de Transport Public din Timişoara sunt în grevă, la această oră. Oamenii au blocat troleibuzele chiar la ieşirea din depou.

Câteva zeci de angajaţi ai Serviciului de Transport Public în comun din Timişoara au decis să protesteze în această dimineaţă - vorbim de un protest spontan. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că luna aceasta nu şi-au primit salariile şi vorbesc de zile de întârziere peste cele prevăzute în contract. O altă nemulţumire a lor este legată tot de bani, mai exact de bonurile de masă pe care susţin angajaţii că nu le-au mai primit de trei luni, în ciuda promisiunilor că vor primi aceşti bani în mod retroactiv.

În faţa acestor nemulţumiri, oamenii au ales să iasă în fața depoului, astfel că toate troleibuzele au fost blocate, iar în aceste momente traficul din Timişoara este dat peste cap. Angajaţii sunt decişi să nu încheie greva până nu vor primi un răspuns oficial sau cel puţin nu vor primi banii astăzi. 

Protest spontan din cauza unei întârzieri salariale

”Este vorba despre colegii noştri din cadrul secției de troleibuze, un număr de 32 de şoferi, care astăzi au organizat un protest spontan din cauza unei întârzieri salariale. În momentul de faţă, întârzierea salarială este de o zi, dar conducerea Societăţii de Transport Public Timişoara dă asigurări că aceste salarii vor fi achitate astăzi. De asemenea, mai este vorba şi de o întârziere de trei luni care priveşte bonurile de masă. Este vorba despre unele probleme de ordin financiar, nu aş vrea să intru în detalii pentru că, deocamdată, nu am avut o discuţie cu conducerea societăţii de transport.

Problemele sperăm că vor fi reglementate în perioada următoare. În momentul de față, toate traseele de troleibuze au fost acoperite, în măsura posibilităţilor, de ceilalţi colegi ai noştri, mă refer la şoferii de autobuze. Călătorii care circulă pe liniile de troleibuze au fost afectaţi, până la ora 7.00, iar de la ora 7.00 sunt unele probleme în ceea ce priveşte orarul, pentru că sunt întârzieri şi este destul de greu să respectăm orarul.  Noi sperăm ca, cel târziu mâine, aceste probleme să fie îngropate”, a declarat Cosmin Bradu, purtătorul de cuvânt al Societăţii de Transport Public din Timişoara, la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel