Transport aerian: Merkel cere coordonarea controalelor asupra mărfurilor pentru a se preveni atentatele
Cancelarul german Angela Merkel a solicitat cooperarea internaţională pentru a se înlătura golurile de securitate în transportul aerian de mărfuri, după numeroasele colete-capcană înregistrate în Europa, dintre care unul a vizat Cancelaria Germaniei.
Este vorba 'cu prioritate de impunerea la nivel mondial a unor controale mai severe pentru a se preveni atentate teroriste', potrivit cancelarului german, care subliniază totuşi că actualele cazuri au dovedit că funcţionează cooperarea internaţională a forţelor de securitate.
Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a semnalat că pachetul dezactivat la Berlin conţinea o mică încărcătură explozivă care, deşi nu era mortală, ar fi putut cauza serioase răni persoanelor care l-ar fi deschis.
De Maiziere a subliniat că pachetul venea din Grecia şi avea ca fals expeditor Ministerul grec al Economiei. Ministrul a adăugat că a cerut tuturor birourilor poştale ale guvernului federal şi ministerelor să verifice şi, dacă va fi necesar, să-şi întărească măsurile de securitate, precum şi să acorde atenţie în următoarele zile tuturor pachetelor suspecte care vin din Grecia. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News