
Ministrul de externe al nerecunoscutei autoproclamatei republici separatiste transnistrene, Vitali Ignatiev, a anunţat că republica este dispusă să obţină independenţa şi apoi să adere la Rusia.
Totodată, el a declarat că autorităţile republicii "nu vor lua niciun fel de decizii în detrimentul poporului şi nici nu a precizat date exacte în ceea ce priveşte aderarea la Rusia".
"Vectorul Transnistriei a rămas neschimbat de-a lungul anilor de existenţă a republicii, ceea ce se regăseşte şi în rezultatele referendumului din 17 septembrie 2006, care indică clar: independenţă, urmată de aderarea liberă la Federaţia Rusă", a anunţat Ignatiev.
Despre organizarea unui referendum privind aderarea la Federaţia Rusă se discută şi în Osetia de Sud, şi în autoproclamatele republici populare Luhansk şi Doneţk. Autorităţile pro-ruse din regiunile Zaporijjia, Harkiv şi Herson din Ucraina au aceleaşi intenţii, motiv pentru care Washingtonul a ameninţat recent Moscova cu noi sancţiuni.
Liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, sublinia, în luna mai a acestui an, că independenţa regiunii trebuie recunoscută la masa negocierilor şi nu prin intermediul unor soluţii militare, iar Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a îndemnat Republica Moldova să nu perceapă Rusia ca pe o ameninţare, scrie Rador.
Un senator al lui Putin îi face criminali pe români și ameninţă Chişinăul că Republica Moldova ar putea deveni o a doua Ucraină
Transformarea Republicii Moldova într-o a doua Ucraină prin concursul 'patronilor' ei occidentali se va solda cu o catastrofă pentru ea, iar încercările Chişinăului de a impune schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii în Transnistria nu pot să conducă decât la destabilizare, a declarat joi Vladimir Djabarov, prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), citat de agenţia de presă rusă TASS.
'Transformarea Republicii Moldova într-o a doua Ucraină, situaţie spre care o împing patronii ei occidentali, pomparea ei cu arme occidentale nu fac decât să agraveze problema şi îndepărtează perspectivele unei rezolvări paşnice a conflictului de pe Nistru', a spus Djabarov în cadrul unei mese rotunde, dedicată participării Rusiei la operaţiunea de menţinere a păcii în Transnistria.
'Deschiderea unui real al doilea front în Transnistria va duce la o catastrofă pentru întreg statul moldovean'
'Deschiderea unui real al doilea front în Transnistria va duce la o catastrofă pentru întreg statul moldovean', a ameninţat senatorul rus, în condiţiile în care autorităţile de la Chişinău au pledat dintotdeauna pentru soluţionarea paşnică a conflictului de pe Nistru, potrivit Deschide.md.
Rusia a pledat constant pentru pace în Transnistria, iar forţa de menţinere a păcii, din care fac parte şi soldaţi ruşi, 'a fost întotdeauna un bastion al previzibilităţii şi al liniştii, garantul securităţii pe malul stâng al Nistrului', susţine senatorul rus. 'Orice încercare a politicienilor iresponsabili de la Chişinău de a pune sub semnul întrebării acest rol al pacificatorilor ruşi, de a impune schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii odată cu retragerea trupelor ruse din regiune va duce doar la destabilizare', a declarat Djabarov, citat de TASS.
Senatorul rus şi-a exprimat de asemenea preocuparea faţă de pauza prelungită...
Senatorul rus şi-a exprimat de asemenea preocuparea faţă de pauza prelungită care a intervenit în negocierile în formatul '5plus2' (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus SUA şi UE, ca observatori).
'Ignorarea de către partea moldoveană a iniţiativelor de reluare a dialogului făcute de conducerea transnistreană, urmărind unilateral instrucţiunile Occidentului colectiv a pus autorităţile de la Chişinău pe calea torpilării negocierilor şi la condiţii în care continuarea acestora nu mai este posibilă în cheie constructivă', susţine Djabarov.
Prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din senatul rus a criticat autorităţile moldovene pentru adoptarea unei legi care ar interzice media ruse şi le-a acuzat că ar combate memoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei, după cum numeşte Moscova cel de-Al Doilea Război Mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Bulă, compunere despre dragostea de țară
- Update. Dumitru Buzatu a fost reținut, după ce a fost prins în flagrant. Pieleanu, profund șocat! A fost exclus din PSD
- De ce refuză cu îndârjire proprietarii firmelor de transport să își instruiască permanent șoferii. Titi Aur: Ștefănescu Vasile (COTAR) vine și spune că nu e nevoie
- CURS BNR pentru weekend și luni, 23, 24 și 25 septembrie. Ce se întâmplă cu EURO, Dolarul SUA, Francul Elvețian și Lira sterlină. Moneda de refugiu
- Ciolacu și-a cumpărat cărți de la Buzău, cu banii lui Romașcanu, dar și cârnați! Val Vâlcu atrage atenția la altceva: Mă mir. Ia uitați-vă
- În contextul scandalului cu Pescobar care-l acuză pe Horia Constantinescu că dictează comisarilor ce să închidă, apare o înregistrare interesantă despre un second hand
- Mugur Ciuvică, uimit de mișcarea PSD: Mă mir că a făcut-o. E un lucru bun / video
- Cum afli gratis dacă ai cancer în stadii incipiente sau boli de inimă. Carla Tănasie: Nu plătești nimic. În plus, salvezi și cel puțin o viață
- Adio Schengen? Germania ar putea introduce controale la graniţele cu Polonia şi Cehia
- Limitarea plăților cash la 2000 de lei, ”efectul Costel”. Avantajele și dezavantajele numerarului