Traian Ungureanu: ARD, suma soluțiilor de guvernare care vor relansa România
Europarlamentarul Traian Ungureanu, desemnat purtătorul de cuvânt al campaniei ARD pentru alegerile legislative, consideră că Alianța este șansa relansării României, atât pe plan intern, cât și pe plan extern, și aduce la cunoștința românilor care sunt domeniile principale vizate de o guvernare ARD, după alegerile parlamentare: economia, educația și autonomia Justiției.
"Alianța România Dreaptă este suma soluțiilor de guvernare care vor relansa România. ARD nu este o colecție de promisiuni, de teorii sau de basme despre bunăstarea care va veni de una singură", declară Traian Ungureanu, într-un clip electoral, prezentat pe pagina sa de socializare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ARD, "Alianța va elibera economia eliminând impozitele excesive taxele și planuirle nerealiste". Ungureanu explică faptul că scopul ARD în viitoarea guvernare va fi "stimularea" și "încurajarea meritului, inițiativei individuale, sectorului privat și al producției", precizând că "ARD nu va guverna pentru a taxa".
Un alt sector "esențial pentru modernitatea și pentru capacitatea de competiție în lumea României" avut în vedere de ARD, în noua guvernare a Alianței va fi educația. "Guvernarea ARD va asigura un sistem care va da tineri pregătiți și utili în toate meseriile de care România și economia au nevoie", promite Traian Ungureanu.
Autonomia Justiției este o altă temă importantă pentru ARD, mai notează Ungureanu în clipul său. "Vom întări și, de fapt, vom duce până la capăt autonomia justiției. Vă asigur că ARD îi va ține cu fermitate și fără excepție pe politicieni departe de judecători", afirmă Ungureanu, menționând că, "Acum România e guvernată de USL, un guvern periculos pentru români și acasă și în restul Europei. După alegeri, ARD va da României mai multă Europă și Europei o Românie competitivă și puternică", mai conchide purtătorul de cuvânt al ARD, pe perioada campaniei electorale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News