Data publicării:

Traian Băsescu trebuia informat de SPP, spune Radu Tudor

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

SPP era obligat, sub efectul sancţiunilor Parchetului Militar, să îl informeze pe Traian Băsescu că, în cel puţin două situaţii, a fost în proximitatea unui individ anchetat pentru tentativă de omor, a declarat jurnalistul Radu Tudor, într-o intervenţie telefonică la "Se întâmplă în România".

"Dacă avem decenţa, buna intenţie şi un pic de profesionalism, ne lămurim singuri. (...) Există o lege de organizare şi funcţionare a SPP care spune, negru pe alb, că SPP are atribuţii informative în vederea protecţiei fizice, psihice şi de orice altă natură, inclusiv referitor la libertatea de acţiune a demnitarilor români. Noi nu vorbim despre protecţia fizică sau informativă a lui Mircea Băsescu", a argumentat Radu Tudor, comentând astfel raportul SPP remis Comisiei de Apărare din Senat.

Citește și: Victor Ponta: Copiii mei au fost amenințați. M-a informat SPP

Realizatorul "Punctul de întâlnire" a arătat că, potrivit legii 191 / 1998, atribuţiile informative ale SPP pot fi făcute în coordonare cu alte servicii de informaţii şi, în cazul în care sunt aflate informaţii relevante, cu procurorii.

"Această structură era obligată, sub efectul sancţiunilor Parchetului Militar, să îl informeze pe preşedintele României că, în cel puţin două situaţii, a fost în proximitatea unui individ din clanuri interlope care era anchetat pentru tentativă de omor, iar acel individ era cu mâna la gâtul primei doamne a României, să îi pună un ban de aur la gât", a mai spus Radu Tudor.

Citește și: Bercea-Băsescu. Dezvăluiri din raportul SPP depus la Parlament

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel