Data publicării:

Băsescu şi-a adus o jurnalistă "de casă" pentru prima ieşire la TVR

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
basescu tvr
basescu tvr

După ce a reușit să își impună candidatul la șefia postului public de televiziune, președintele Traian Băsescu revine pe sticlă. Șeful statului va răspunde, joi seara, la TVR, unor întrebări adresate în direct de Ramona Avramescu. Cine este această reporteriţă necunoscută de marele public şi de ce a fost aleasă pentru a-l "chestiona" pe şeful statului? Ramona Avramescu  este corespondentul TVR la Cotroceni. Ca jurnalist acreditat  la instituţia prezidenţială are o îndelungată colaborare cu Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui şi este o obişnuită pentru Băsescu. Alegerea ei  este semnalul că preşedintele vrea un interlocutor facil, atât din cauza relaţiei stabilite din vreme, cât şi din cauză că un om fără experienţă nu are curaj să citească alte întrebări decât cele stabilite înainte de emisiune. În toamna anului 2009, Băsescu a anunțat că nu va mai apărea la TVR până când Alexandru Sassu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), nu va fi înlocuit. Din 29 iunie 2010, practic șeful statului este liber să apară la postul public de televiziune, după ce Alexandru Lăzescu, omul propus de Traian Băsescu, a fost avizat favorabil de Parlament în funcția ocupată anterior de Sassu. Întrebările adresate de Ramona Avramescu se vor referi la inundaţii, criza economică şi financiară, negocierile cu FMI, TVA-ul mărit şi tăierea de salarii şi remaniere, relaţia cu Guvernul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel