Cei patru condamnaţi din dosarul Microsoft au dus banii în campaniile electorale. "Fie ca vorbim de Sandu, Cocoș sau Niro să ştiţi că banii care li se imput s-au dus în campanii electorale, inclusiv în a mea", a afirmat Traian Băsescu.
Traian Băsescu a declarat că dacă procurorii sau judecatorii ar fi vrut sa ia urmele banilor din dosarul Microsoft ar fi luat fisele se insotire de la containerele care au venit din China în 2008. Informaţiile cu containerele le-am primit din port dupa ce am terminat mandatul la Cotroceni. Daca voiau sa gaseasca banii cheltuiti aflau si destinatia. Acele containere nu s-au descarcat oriunde. Au fost descarcate pe la Târgu Mureş, Suceava, Bucuresti. Ridicolul situaţiei era că acele containere conţineau geci de toate cele trei culori: roşu, galben şi portocaliu. Banii vehiculaţi în acest dosar au finanţat cea mai mare parte din campania din 2009".
Prin conturile lui Pescariu şi Florică au circulat 100 de milioane de euro şi 100 de milioane de dolari
Traian Băsescu a dezvăluit că ştia încă din 2012-2013 de afacerea Microsoft. "Dacă îmi aduc bine aminte din documentele statului prin conturile lui Pescariu şi Florică au circulat 100 de milioane de euro şi 100 de milioane de dolari. Când s-a declanşat furtuna Microsoft mă aşteptam să-i văd pe cei doi reţinuţi. Instituţiile statului ştiau de cel puţin un an înainte ca cei doi să facă denunţuri de toată afacerea. Nu înţeleg de ce au fost lăsaţi şi cu banii şi cu libertatea".
[citeste si]
A fost o întreagă istorie pe care am citit-o în documentele statului. Sumele uriaşe au fost vehiculate timp de 10 ani, din 2004 şi până în 2014. Discutam de o mare ticalosie care se întinde pe 10 ani, care s-a terminat cu 4 nefericiti, iar suma vehiculată este sub 10 la sută din toată afacerea.
Revolta mea este ca am citit sub semnatură acele informaţii, iar ce m-a liniştit a fost că au venit la mine în 2012-2013 spre informare şi s-au dus către parchete şi DNA pentru a-şi urma cursul.
Din acesti bani au fost finantate trei campanii: rosie, galbena si portocalie.
Traian Băsescu, atac direct la Codruța Kovesi
DNA a vrut să protejeze în mod categoric exportatorul american de software. Kovesi s-a limitat în a se urca cu piciorele pe români cum face în toate anchetele. O interesează mangaierile pe crestet de la americani şi mai puţin decoraţiile româneşti. DNA nu a avut curaj sa mearga pe responsabilitatea companiei americane. DNA trebuie sa raspunda de ce distruge si firma odata cu infractorul.
Placa turnantă a fraudei Pescariu şi Florica sunt liberi si cu banii la ei. Traian Băsescu a subliniat că
sumele care le sunt atribuite prin denunţ nu au ajuns la cei patru. Fostul preşedinte a punctat că au fost două categorii de oameni: cei care au adus bani de campanie, si cei care au dus banii acasa si au facut vile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video