Data actualizării:
Data publicării:

Traian Băsescu. Parlamentul a fraternizat cu clanul Bercea

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, de pe Aeroportul Henri Coandă, referitor la declaraţia Parlamentului de ieri în cazul Mircea Băsescu - Bercea Mondial, că aleşii au judecat înaintea Justiţiei.  Şeful statului a catalogat decizia Legislativului drept un "lucru foarte grav" şi "o acţiune de intimidare " a Justiţiei, și a acuzat Parlamentul că a "fraternizat cu clanul Bercea".

Şeful statului a declarat, înainte de a pleca la Bruxelles, că declaraţia Parlamentului prin care i se solicită demisia "preia integral susţinerile clanului Bercea" şi "judecă înaintea justiţiei".

"Este, în opinia mea, un lucru extrem de grav pe care l-a făcut Parlamentul, o acţiune de intimidare a justiţiei, pentru că toată declaraţia se susţine pe afirmaţiile, pe frânturile de filmări pe care le-a oferit clanul Bercea", a spus Băsescu.

Citește și: MRU explică de ce s-a "lepădat" de Traian Băsescu

Totodată, Băsescu subliniază că se trec cu vederea anumite aspecte ce ţin de dosar, cum ar fi faptul că membrii clanului Bercea au fost condamnaţi pentru prima dată în timpul mandatului său sau că cel care a făcut denunţul de şantaj în acest caz a fost chiar fratele său, Mircea Băsescu.

"Aţi aflat din declaraţia directorului SRI că acest clan este în atenţia structurilor de securitate din 2001. Nimeni nu observă două lucruri fundamentale: că, pentru prima dată, membrii clanului au fost condamnaţi în mandatul meu, în al doilea rând, nimeni nu ia în considerare punctele de vedere ale celui acuzat, totul se sprijină pe afirmaţiile şi probele prezentate de clan, şi că fratele meu a făcut denunţul de şantaj și anul trecut, și anul acesta. Eu m-am abţinut să fac orice fel de declaraţie, deşi am afirmat că-i ştiu punctul de vedere al fratelui meu. Nu vreau să se spună că influenţez justiţia", a mai spus şeful statului.

"Reacția mea este la întrebarea dumneavoastră și la declarația politică a Parlamentului care deja a fraternizat cu clanul Bercea. Asta este realitatea României de astăzi. Spun fraternizat cu clanul Bercea pentru că este preluată și impregnată de punctele de vedere exprimate de Antena 3, reprezentanții clanului și în general abordează realitățile, între ghilimele, clanului Bercea", a declarat Traian Băsescu. 

Citește și: Eugen Iacobescu: Sunt mulţi care au luat bani de la Bercea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel