De câte ori a folosit Băsescu trucul lacrimilor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Președintele Traian Băsescu și-a încheiat declarația de presă despre scandalul cu interlopi romi în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu, cu ochii în lacrimi. "Î ntre nevoia de consolidare a Justiției și reflexul firesc de a-ți apăra fratele, aleg consolidarea Justiției", a spus Băsescu, joi, gâtuit, de la Palatul Cotroceni.

În decursul celor 10 ani de mandat, președintele a încercat de cel puțin cinci ori să sensibilizeze opinia publică prin lacrimi.

Cel mai celebru episod s-a derulat în 2004, când, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale, candidatul la prezidențiale Theodor Stolojan i-a cedat poziția sa lui Traian Băsescu. După momentul "Dragă Stolo", Băsescu a câștigat primul mandat de președinte al României.

Tot în 2004, un cotidian a publicat, la date de 26 noiembrie, un film în care președintele Traian Basescu pare a lovi un copil peste față, în timpul unui miting electoral. Președintele a plâns în timpul unui discurs pe această temă, în care nega autenticitatea filmulețului.

În 2012, bătrânii cărora li s-au tăiat pensiile, din dispozițiile aceluiași Traian Băsescu și a guvernului PDL condus de Emil Boc, i-au stârnit lacrimi șefului statului.

Președintele jucător a defilat ultima dată public cu "fața umană" la începutul lunii februarie anul acesta. "Să vă mai spun un lucru. Dacă vreodată voi ajunge în fața dumneavoastră în instanța în care lucrați, o să vă rog să vă aduceți aminte că nimeni nu este mai presus de lege. Vă mulțumesc", le-a spus șeful statului, cu lacrimi în ochi, noilor absolvenţi ai Institutului Național al Magistraturii.

Băsescu: Cred varianta Justiției, nu pe cea a lui Mircea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel