Data actualizării:
Data publicării:

Traian Băsescu, Emil Constantinescu și Ion Iliescu, pensionari. Cine are pensia cea mai mare

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Toți foștii președinți ai României după 1989, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu sunt în prezent pensionari, fiecare dintre ei primind pe lângă pensia pentru mandatele deținute la Palatul Cotroceni și una pentru activitatea profesională. De asemenea, și Regele Mihai I primește pensie de la statul român. 

Potrivit adevarul.ro, fostul președinte Traian Băsescu încasează pentru munca de ofiţer de marină, dar şi de ministru al Transporturilor şi primar al Capitalei, o pensie lunară de 2.583 de lei, la care se adaugă indemnizaţia de 5.000 de lei pe lună pentru funcția supremă în stat. 

Ilie Năstase, revoltat: Băsescu are o pensie nesimțită

În schimb, veniturile fostului președinte Ion Iliescu nu au rămas constante în ultimii ani. Dacă pe tot parcursul anului 2007, fostul şef al statului a încasat din pensie 33.000 de lei, la care s-a adăugat indemnizaţia pentru funcţia supremă, de 55.600 de lei, în 2008, veniturile realizate din pensie de Ion Iliescu au crescut la 47.000 de lei.

Și indemnizaţia de fost preşedinte a fost diferită, ea ajungând la 63.974 de lei.

Ulterior, criza a afectat nu numai veniturile bugetarilor, ci și pe cele ale pensionarilor, astfel că, în 2010, Ion Iliescu a primit o pensie mai mică cu aproximativ 15%, veniturile sale cifrându-se în acel an la 9.000 de lei pe lună.

La rândul lui, fostul președinte Emil Constantinescu realizează, prin aplicarea cumului de pensii, venituri totale de circa 8.00 de lei pe lună: respectiv o pensie lunară de 3.000 de lei pentru activitatea sa de profesor universitar şi rector al Universităţii Bucureşti, la care se adaugă indemnizaţia pentru mandatul de la Cotroceni, 5.060 lunar în 2013, potrivit unor date publicate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale

Indemnizaţia de 5.060 de lei o mai primeşte şi Regele Mihai.

TRAIAN BĂSESCU - PENSIE. Ce indemnizație are fostul președinte după încheierea mandatului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel