Traian Băsescu, avertisment grav: Vor fi zdrobite-VIDEO
Traian Băsescu a afirmat într-un interviu pentru Digi 24 că, în acest moment, sectorul de stat nu este suficient de competitiv pentru a rezista pe piaţa europeană.
În ultimul an al mandatului său de presedinte, Traian Băsescu declara că obiectivul României pentru adoptarea monedei este 2018-2019.
Acum, însă, fostul şef al statului spune că România nu poate intra în zona euro fără să aducă companiile de stat cu datorii pe linia de plutire, chiar dacă - pe hârtie - ţara noastră a îndeplinit deja criteriile.
„Nu poţi să intri în eurozonă cu o jumătate de economie necompetitivă, cu sectorul de stat. Căi ferate, minerit, termocentrale, care nu sunt competitive şi în momentul în care intri în eurozonă aceste companii necompetitive şi care înregistrează datorii acum vor fi pur şi simplu zdrobite de noua monedă", a spus Traian Băsescu, fost preşedinte al României, pentru Digi24.
Criza din Grecia pune într-o altă lumină intrarea României în zona euro, consideră fostul preşedinte Traian Băsescu.
„Sunt un adept al integrării depline, dar când mă uit ce-i în Grecia... Italia este o ţară cu mari probleme, probleme pe care România nu le are încă", a mai spus fostul șef de stat.
Economiştii spun că România ar trebui să înveţe din experienţa Greciei şi Portugaliei, care au intrat în zona euro nepregătite. Mulţi specialişti consideră că adoptarea monedei unice ar trebui să aibă loc după anul 2021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News