Traian Băsescu a numit un nou ambasador al României la Moscova
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
amasada dc
amasada dc

Președintele Traian Băsescu a semnat, marți decretele de numire ale lui Vasile Soare, Ferdinand Nagy și Andreea Păstârnac, în funcția de ambasador al României în Rusia, Muntenegru, respectiv Israel.

Administrația Prezidențială transmite într-un comunicat că șeful statului l-a numit și pe Sorin Vasile ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Armenia.

Vasile Soare declara într-un interviu acordat Agerpres, la finele lui august, că eforturile sale diplomatice se vor canaliza pe intensificarea dialogului româno-rus și impulsionarea cooperării economice și în domeniul energiei.

”Problema noastră este însă cum reuşim noi să identificăm noi nişe pentru creşterea prezenţei companiilor româneşti în Rusia. Va fi un obiectiv important al mandatului meu, să descoperim şi să redescoperim acele domenii unde companiile româneşti pot fi prezente cu succes pe piaţa rusă. Să nu uităm că, din 4,4 miliarde de dolari schimburi comerciale în 2012, noi avem doar 1,3 miliarde export, restul fiind import din F.Rusă - o treime practic. Ne preocupă acest dezechilibru în balanţa comercială. Trebuie să identificăm oportunităţi de export, inclusiv pornind de la mărfurile şi produsele tradiţionale - vinuri, mobilă, care erau şi sunt până astăzi cunoscute în Rusia”, spunea Soare.

Noul ambasador al României în Muntenegru, Ferdinand Nagy a ocupat până în prezent postul de preşedinte al Biroului Internaţional pentru Expoziţii. El este la primul său mandat de ambasador al României într-un stat străin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel