Traian Băsescu: Generaţia Facebook poate da lovitura în alegerile locale
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Presedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că alegătorii îşi doresc tot mai mulţi tineri în politică, iar 'generaţia Facebook poate da lovitura' la locale.

"Este un moment în care electoratul vrea să vadă şi generaţia tânără. Aş spune chiar că generaţia Facebook ar trebui să vină la putere după aceste alegeri, pentru că, cine urmăreşte Facebook-ul, dincolo de excesivi, acolo mesajele sunt extrem de sănătoase şi dezbaterea extrem de vie, cu păreri, opinii, opţiuni, oameni gata să se angajeze. Aş spune că generaţia Facebook poate da lovitura în alegerile locale din România" a spus Băsescu.

Traian Băsescu  a adăugat că în PMP sunt mulţi tineri, iar 82% dintre ei nu au mai făcut politică. Traian Băsescu a participat, sâmbătă, la lansarea candidaţilor PMP Sibiu la alegerile locale. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel