Data publicării:

Tragedie în munți: O turistă de doar 24 de ani a murit în Bucegi. S-a împiedicat și a căzut 200 de metri în gol. Prietenul ei, preluat în stare de șoc

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ/ Facebook Salvamont România
Imagine cu rol ilustrativ/ Facebook Salvamont România

O tânără de doar 24 de ani și-a găsit sfârșitul în Bucegi. Prietenul tinerei a fost preluat în stare de șoc. 

Alegeri prezidentiale 2024

O turistă de 24 de ani din judeţul Neamţ a murit, sâmbătă, după ce s-a împiedicat şi a căzut 200 de metri în gol în Bucegi.

Conform datelor comunicate de Salvamont Buşteni, tânăra se afla împreună cu alte trei persoane pe traseul de la Crucea Caraiman spre cabana Caraiman.

La un moment dat, fata s-a împiedicat şi a căzut aproximativ 200 de metri în abrupt, spre Valea Jepilor Mici, din Brâna Caraimanului. Prietenul tinerei, aflat în stare de şoc, a fost predat unui echipaj de ambulanţă, scrie Agerpres. 

O echipă formată din 12 salvatori montani participă la acţiunea de recuperare a trupului turistei decedate.

În această dimineață, Salvamont anunța: 

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 5 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: 1 apel pentru Salvamont Hunedoara, 1 apel pentru Salvamont Sinaia, 1 apel pentru Salvamont Maramureș, 1 apel pentru Salvamont Suceava, 1 apel pentru Salvamont Neamț. În cazul acestor intervenții au fost salvate 5 persoane, 4 dintre acestea fiind predate către Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. S-au mai primit 18 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană. Vă dorim o zi frumoasă pe cărări de munte! 

Sfaturi utile pe munte, de la salvamontiști: 

1. Alegeți traseele turistice montane sau pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă în funcție de experiența și pregătirea dumneavoastră.

2. Indiferent de sezon sau de activitățile pe care doriți să le practicați, plecați pe munte cu îmbrăcăminte și echipament adecvat.  

3. Evitați să plecați singur la drum. Informați familia, cabanierul sau Salvamontul asupra traseului pe care doriți să îl urmați.

4. Solicitați prin Dispeceratul Național SALVAMONT echipelor Salvamont informații despre starea traseelor turistice, a pârtiilor, pericolelor, prognoza meteo din zona montană de interes.

5. Folosiți doar trasee marcate, nu vă abateți de la traseu, evitați scurtăturile. În cazul apariției unor dificultăți pe traseu sau a înrăutățirii vremii, retrageți-vă la cea mai apropiată cabană.

6. Nu consumați băuturi alcoolice înainte și în timpul excursiei.  

7. Nu deteriorați amenajările turistice, marcajele și indicatoarele.

8. În caz de rătăcire, păstrați unitatea grupului. Rămâneți treji și conștienți. Mișcați-vă pe loc pentru a preveni hipotermia.

9. În caz de accident reacționați prompt și eficace pentru a proteja și asigura accidentatul.

10. Anunțați echipa SALVAMONT specificând următoarele: ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul, locul unde se găsesc persoanele accidentate.

11. Nu uitați să vă informați din timp despre telefoanele utile, apelați pentru informații și urgențe la Dispeceratul Național SALVAMONT (0725826668)  

12. Instalați pe telefon și folosiți cu încredere aplicația SALVAMONT

Citește și: Turist ucrainean rătăcit în Făgăraş, coborât de pe munte după o intervenţie a Salvamont şi IJJ de peste 10 ore

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel