Tragedie în Botoșani. O femeie a fost UCISĂ pe trecerea de pietoni
O femeie din Botoșani s-a stins din viață după ce a fost spulberată de un autoturism, pe trecerea de pietoni.
Duminică seară, în Botoșani, o femeie de 65 de ani a fost spulberată de un autoturism, pe trecerea de pietoni. Șoferul în vârstă de 20 de ani susține că nu ar fi văzut-o traversând pe victimă, din cauza maşinilor parcate ilegal în apropiere.
Femeia de 65 de ani a fost proiectată câţiva metri pe asfalt, în urma impactului. Acolo, victima a rămas într-o baltă de sânge. Femeia a fost dusă cu ambulanța la spital, dar eforturilor medicilor au fost în zadar.
„Pacienta prezenta un politraumatism prin accident rutier, fiind în şoc traumatic. A fost intubată şi sedată, starea ei fiind extrem de gravă. Din păcate, leziunile suferite s-au dovedit a fi incompatibile cu viaţa. Pacienta a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi resuscitată”, a declarat medicul primar Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD Botoşani, conform monitorulbt.ro.
Testul alcoolscopic a arătat că șoferul nu a consumat băuturi alcoolice înainte să urce la volanul mașinii sale. Victima nu a fost identificată până în acest moment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News