Data publicării:
UPDATE. Trafic oprit pe A1, Bucureşti - Piteşti. Accident grav!
Traficul rutier este oprit la această oră pe A1, Bucureşti - Piteşti, pe ambele sensuri.
UPDATE: Circulaţia rutieră s-a reluat în condiţii normale pe ambele sensuri, marţi seara, pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, după ce a fost blocată în urma unui accident în care o persoană a murit şi alte două au fost rănite grav, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Din cauza unui accident grav în care au fost implicate un autoturism şi o motocicletă, traficul fusese întrerupt la km 28, în zona localităţii Bolintin Vale.
O persoană a decedat, iar alte două au suferit leziuni grave, mai arată sursa citată.
[citeste si]
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Traficul rutier este întrerupt, marţi seara, pe ambele sensuri de mers ale A1 Piteşti-Bucureşti, în urma unui accident, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit sursei citate, pe sensul către Capitală al autostrăzii Piteşti - Bucureşti, la km 28, în zona localităţii Bolintin-Vale, a avut loc un accident rutier grav în care au fost implicate o motocicletă şi un autoturism.
Traficul este întrerupt atât pe sensul către Piteşti, cât şi pe sensul către Capitală.
Potrivit primelor date, evenimentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane, dintre care una este inconştientă, mai arată sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News