Data actualizării:
Data publicării:

Tradițiile românești din bucătărie, un mix de culturi. Paula Popoiu (Muzeul Satului): Avem aceste elemente foarte vechi. Coliva o găsim în Grecia Antică

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Paula Popoiu, director al Muzeului Satului, a vorbit despre tradiții și semnificația mâncărurilor tradiționale românești.

Cozonacul este o mâncare ritual, ea face parte din masa de Crăciun și masa de Paște, se consideră a fi ritual. Colacii, de exemplu - foarte mulți dintre colacii la care noi le-am păstrat și semnificația chiar dacă ei se mai fac și în altă parte. Se fac ca o pâine, o pâine împletită. Colacii pentru ritualuri funerare sau colacii pentru nuntă, ăștia încă sunt păstrați cu semnificația lor. Numai noi facem colivă, pentru că o găsim în Grecia Antică coliva, grâu amestecat cu lapte și cu miere, exact așa cum se făcea înainte coliva, până când să îi punem bomboane, zahăr, nuci, asta era coliva rituală. Era grâul cu semnificația lui de reînviere, de renaștere, laptele și miere care era ofranda adusă zeilor”, a precizat Paula Popoiu, director al Muzeului Satului, în cadrul emisiunii ”Interviurile DCNews”.

Foto cu rol ilustrativ: Freepik

„Fascinația culturii tradiționale”

„Norocul nostru foarte mare, și aș zice fascinația culturii tradiționale, este că avem toate aceste elemente foarte vechi încă inserate în cultura noastră și uneori acceptate de biserică și le găsim în ritualurile ortodoxe, cum este ritualul funerar care nu e deloc creștin. Ăsta este lucrul extraordinar pe care îl face cultura tradițională românească, această sinteză pe care o realizăm între elemente orientale, elemente occidentale, iată unul din Grecia antică, și dacă ne uităm așa în istorie o să tot găsim tot felul de corespondențe. Așa a rezultat o cultură tradițională foarte interesantă”, a mai spus Paula Popoiu.

Vezi emisiunea completă aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel