Data publicării:

Tradiții în Noaptea de Înviere. Ce nu ai voie să faci

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura
WhatsApp

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, iar în tradiția populară sunt câteva superstiții legate de această sărbătoare.

Vezi ce nu ai voie să faci în Noaptea de Înviere.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, creștin-ortodocșii sărbătoresc Învierea lui Iisus, iar la miezul nopții, merg în biserici, pentru a lua lumină. Preotul îi primește cu urarea „Hristos a Înviat”, iar ei trebuie să răspundă cu „Adevărat a Înviat”. De la slujbă, oamenii merg acasă cu lumânarea aprinsă, iar tradiția spune că Lumina Sfântă trebuie dusă în fiecare cameră, pentru a alunga răul. Ai grijă ca lumânarea să nu ți se stingă, pentru a fi ferit de rele tot anul. Lumina de Înviere are scopul de a te lumina pe tine și locul în care trăiești.

Nu este bine să arunci lumânarea pe care ai avut-o la slujba de Înviere. Tradiția spune că, dacă o aprinzi în momentele grele, te va ajuta să treci cu bine peste ele.

Citește și: Tradiții și sărbători străvechi de Paștele ortodox grecesc

Se mai spune că cine se naște de Paște va fi plin de noroc toată viața, în timp ce sufletele celor care mor în Sâmbăta Mare se plimbă între Rai și Iad, între lumea viilor și cea a morților.

În Noaptea de Înviere nu este bine să pui mâna pe sare, deoarece se spune că îți vor transpire mâinile vara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel