Tottenham Hotspur i-a găsit înlocuitor lui Mourinho
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Tottenham Hotspur a anunţat marţi că Ryan Mason, fostul antrenor al formaţiei Under-19, va conduce prima echipă a clubului londonez de fotbal până la finalul sezonului, după concedierea portughezului Jose Mourinho.

"După plecarea lui Jose Mourinho, putem confirma acum că Ryan Mason va sigura funcţia de antrenor principal interimar pentru finalul sezonului", a precizat gruparea de pe White Hart Lane într-un comunicat postat pe contul său de Twitter. Fost jucător al lui Spurs, Ryan Mason a fost selecţionat o singură dată în reprezentativa Angliei.

Mijlocaşul a fost nevoit să se tragă din activitate în 2018, la doar 26 de ani, după o fractură craniană suferită în urma unui duel aerian cu Gary Cahill, în cursul unui meci din Premier League între Hull City şi Chelsea Londra, în ianuarie 2017. Mason va deveni primul antrenor sub 30 de ani care va conduce o echipă într-un meci din Premier League, miercuri, când Tottenham va primi vizita formaţiei Southampton, într-o restanţă contând pentru etapa a 29-a a sezonului, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel