Data publicării:

Tot mai multe ferme desființate. Criza financiară pune lacăt pe afacerile cu profil agricol

Autor: Liana Ganea | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Peste cinci milioane de ferme au fost desființate în UE din 2005 până în 2020, înregistrându-se o scădere semnificativă de 37%.

În Uniunea Europeană din ce în ce mai multe ferme sunt desființate, iar numărul acestora scade considerabil de mulți ani. De exemplu, în 2020, erau 9,1 milioane de ferme, cu 5,3 milioane mai puține decât în 2005, adică o scădere de 37%, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Aceste ferme sunt clasificate în funcție de atribuțiile lor, mai exact, unele ferme se axează mai mult pe veniturile agricole, altele obțin venituri de pe urma diverselor activități, fiind ferme mixte, iar altele se bazează pe culturi sau animale. Fermele specializate sunt cele în care o activitate reprezintă cel puţin două treimi din producţia totală standard a fermei.

Chiar dacă numărul fermelor de orice tip a scăzut cu mult în 2020, comparativ cu 2005, această scădere a afectat doar anumite tipuri de ferme. Așadar, fermele mixte au fost cu 2,6 milioane mai puține, fermele specializate în creșterea animalelor cu 1,6 milioane și cele specializate în culturi au fost mai puține cu 0,9 milioane.

Acum trei ani, în 2020, fermele care ocupau cel mai mare procent în UE, erau cele specializate în culturi cu aproape 60%, trei cincimi, iar peste o cincime, cu un procent de aproape 25% erau fermele specializate în creșterea animalelor, urmând apoi cu 5% din toate fermele bazate pe produse lactate, apoi cele pentru creșterea și îngrășarea bovinelor, porcinelor, caprinelor etc, cu 4%. De asemenea, un procent de 19% îl ocupau fermele mixte din UE.

Ponderea cea mai ridicată a fermelor din UE bazate pe culturi sunt localizate în: Bulgaria (73%), Ungaria (72%) şi România (67%), precum şi în ţările mediteraneene, cum ar fi Grecia (74%), Malta (63%) şi Croaţia (61%).

Ferme specializate în creşterea animalelor sunt dominante în câteva ţări din nord-vestul Europei, cum ar fi Luxemburg (82% din toate fermele), Irlanda (79%) şi Ţările de Jos (58%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel