Universitatea Politehnică din București în topul celor mai bune 500 de facultăți
Universitatea Politehnica din Bucuresti a fost clasată in Topul Shangai.
Universitatea Politehnică din București este cea mai veche si mai prestigioasă școală de ingineri din România, cu o tradiție acumulată în peste 190 de ani de existență si prin eforturile unora dintre cei mai mari dascăli. În momentul de față, univeristatea are în componență 15 facultăți distincte.
Universitatea Politehnică din Bucureşti a fost clasată ca fiind prima la nivel național, în domeniul automaticii. La nivel internațional este în top 151-200. În domeniul ingineriei chimice, UPB ocupă primul loc la nivel național și este clasată în top 201-300 la nivel internațional. În domeniul ingineriei electrice și electronicii UPB a ocupat tot locul întâi la nivel de țară, iar la nivel mondial locul 201-300. În fizică și inginerie energetică UPB este clasată ca fiind prima la nivel național și în topul 500 al universităților la nivel mondial.
„Cred că este o reușită pentru universitățile din România să ne încadrăm în top 500 al universităților la nivel internațional. În ceea ce privește UPB, încercăm în fiecare an să împingem limita a ce putem face pentru a crește indicatorii de performanță ai universității. Comunitatea noastră s-a dovedit extrem de energică în ultimii ani și a produs, în mod consistent, articole științifice de valoare cu care ne mândrim în întreaga lume' a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București.
În fiecare an, UPB se află în clasamentele academice internaționale. Anul acesta, universitatea împlineste 200 de ani de la înființare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News