Top 3 greșeli de comunicare care strică relația în cuplu
Data publicării:
Autor: Badoiu Raluca
WhatsApp
despartire
despartire

Comunicarea vrebală sau nonverbală este cea mai importantă în relațiile de cuplu. Iată care sunt cele mai întâlnite greșeli care strică o relație, scrie 1.Cu cât relaţia înaintează în timp şi devine tot mai familiară, unele persoane au tendinţa să "uite" să se poarte frumos cu partenerul. La un moment dat, celălalt va răspunde cu aceeaşi monedă şi aşa încep certurile, până ajungeţi la destrămarea relaţiei.

2.Ca să ai o relaţie sănătoasă trebuie să ţii o minte deschisă, să nu-ţi mai judeci partenerul şi nu îi mai spune mereu că greşeşte şi nu are dreptate. Multe relaţii bune se destramă pentru că unul dintre parteneri a vrut mai degrabă să aibă dreptate, decât să fie fericit.

3. Sinceritatea este foarte importantă pentru viaţa în doi, însă când spui adevărul doar pe jumătate se numeşte minciună prin omisiune. Specialiştii susţin că dacă ceva este foarte important pentru tine, trebuie să îi spui partenerului tău întreg adevărul, indiferent de reacția lui. Dacă eviți acest lucru, mai devreme sau mai târziu tot vor apărea probleme.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel