Tom Cruise îi va plăti pensie alimentară de 27.000 de euro fiicei sale
Tom Cruise şi Katie Holmes au încheiat procesul de divorţ lunea aceasta, într-un tribunal din Manhattan, actorul fiind obligat să-i plătească fostei soţii 27.000 euro pe lună pentru întreţinerea fiicei lor, Suri.
[caption id="attachment_224773" align="alignleft" width="400"] Sursa foto: Mediafax[/caption]Autor: Diana Neacşu
Încet, încet, vieţile actorilor Tom Cruise şi Katie Holmes revin la normal. După şocul pe care l-a avut actorul când soţia sa a intentat divorţul după un mariaj de şase ani, lucrurile încep să funcţioneze ca înainte o dată cu finalizarea procesului, semnată de cele două părţi.
Tom, în vârstă de 50 de ani şi Katie de 33, una dintre perechile cele mai celebre de la Hollywood, au refuzat să facă vreun comentariu despre divorţ şi rapiditatea finalizării acestuia.
Potrivit revistei Hola, Katie a fost foarte preocupată să obţină custodia fiicei ei, Suri, în vârstă de 6 ani, deoarece prin acordul prenupţial pe care cei doi actori îl semnaseră, Holmes nu putea primi nimic din averea lui Tom Cruise. Actorul va plăti pentru fiica 27.000 de euro pe lună, timp de 12 ani, până când aceasta va deveni majoră. Suma de 319.000 euro pe an va fi plătită prin transfer bancar, şi astfel Katie şi Tom nu vor fi nevoiţi să se vadă. Tatăl trebuie să îi plătească lui Suri şi cheltuieliile medicale, cât şi cele pentru scolarizarea micuţei, care includ şi taxele universitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News