Toboşarul trupei Cortez, reţinut de DIICOT pentru comercializare de cannabis
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism l-au reţinut, marţi seară, pe cetăţeanul german Grusa Mirko Tony Sevko, toboşar la trupa Cortez, după ce ar fi încercat să vândă cannabis în Bucureşti, au declarat surse judiciare.
"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Giurgiu au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Grusa Mirko Tony Sevko, cetăţean german şi Bobirci Marius Dumitru, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc", precizează DIICOT într-un comunicat de presă.
Grusa Mirko Tony Sevko a fost prins, marţi, în flagrant delict pe raza municipiului Bucureşti, având asupra sa droguri de risc - cannabis, cu intenția de a le comercializa în București.
Grusa Mirko Tony Sevko a precizat procurorilor că este colaborator al trupei Mandinga, alături de care ar fi fost la Eurovision, susţin surse judiciare.
Cu ocazia percheziției efectuate, ieri, la domiciliul lui Marius Dumitru Bobirci, procurorii DIICOT au descoperit mai multe doze de cannabis şi rezină de cannabis.
Procurorii DIICOT vor solicita, miercurii instanţei de judecatã arestarea preventivã a inculpaţilor pentru o perioadã de 29 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News