
Organizatorii au pregătit un program special pentru ultimul weekend în care expoziţia poate fi vizitată în Muzeul Naţional de Artă din Timişoara, astfel că sâmbătă şi duminică vor fi organizate tururi ghidate gratuite între orele 14.00-16.00. Ultimul tur ghidat va avea loc duminică la ora 18.00 şi va fi condus de curatoarea expoziţiei, Camille Morando, anunţă MNArT.
Circa 100 de lucrări (picturi, desene, sculpturi, ilustraţii de carte şi documente) compun expoziţia retrospectivă dedicată artistului suprarealist român, originar din Piatra Neamţ. Dintre acestea, 40 de lucrări sunt oferite cu titlu de împrumut special din partea Centre Pompidou din Paris, alături de lucrări din colecţiile muzeelor Saint-Etienne Metropole (MAMC+), Musee Cantini Marseilles şi ale altor muzee din România sau din colecţii private şi din străinătate.
Expoziţia poate fi vizitată între orele 13.00 - 21.00, tururile ghidate fiind gratuite şi cu înscriere în prealabil.
La vernisajul evenimentului, din 17 februarie, Camille Morando a declarat, pentru AGERPRES, că pentru publicul din România este o şansă de a veni la Timişoara să vadă această expoziţie unică a unui artist care îşi merită un loc în istoria culturii române.
Citește continuarea pe: https://www.spectacola.ro/tm2023-weekend-special-la-mnart-marcat-de-inchiderea-expozitiei-victor-brauner-inventii-si-magie_29498.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Când vin ninsorile, inclusiv în București / Oana Păduraru (ANM) a spus până când ne mai putem bucura de toamnă / video
- Am putea avea din nou o iarnă adevărată? Meteorologul Oana Păduraru, ultimele informaţii de la ANM despre evoluţia vremii
- Imagini cu presupusa amantă a lui Călin Donca, pe care ar fi dus-o în căminul conjugal / Cum s-au afișat pe litoral / foto
- Carmen Harra, reacție după ce Oana Zăvoranu a confirmat divorțul de Alex Ashraf: "Acum șapte ani, i-am spus... Nu vreau să se supere, pentru că adevărul doare"
- Alocaţii copii 2024. Când vor fi majorate și câți bani vor primi în plus minorii
- Am buletinul de identitate expirat sau pierdut și nu pot veni în țară să obțin altul. Ce fac?
- Lucrez în străinătate, dar vreau să îmi cumpăr o locuință acasă: Pot lua un credit ipotecar în România în baza veniturilor din afară?
- Sclipiciul, oficial interzis! De când nu va mai putea fi folosit nici pe unghii și nici în machiaj
- MC Lalla, tânăra găsită pe malul mării, ”avea o mască de femeie împlinită, fericită, dar suferea”, susține Liviu Chesnoiu