TM2023: Programul Capitală Europeană a Culturii se va încheia oficial în weekend, cu spectacole în aer liber
Timişoara se pregăteşte de închiderea oficială a Programului Cultural de Capitală Europeană a Culturii TM2023, printr-o serie de evenimente care se vor desfăşura în perioada 7 - 10 decembrie, cu predilecţie în Piaţa Unirii (Barocă) şi în Piaţa Victoriei/Operei.
Organizatorii estimează o participare de circa 25.000 de persoane pe seară la manifestările din Piaţa Unirii şi de 50.000 de vizitatori, la cele din Piaţa Operei.
Coordonatorii proiectului TM2024 consideră că în acest an s-au pus bazele pentru continuarea unor proiecte culturale de viitor, sub motto-ul "Timişoara 2023. Continuă. La nesfârşit".
Coordonatorul Programului Timişoara 2023 - Capitala Europeană a Culturii, Ramona Laczko David, a anunţat, luni, că o gală dedicată comunităţii va avea loc joi, fiind invitaţi toţi operatorii culturali şi comunităţile locale care au contribuit la implementarea acestui program cultural.
"Vineri, la Palatul Culturii avem Gala unde sunt şi invitaţi din străinătate, avem reţeaua Familia Capitala Europeană a Culturii şi începem cu concertele din Piaţa Unirii. Vineri şi sâmbătă avem evenimente-satelit în spaţii activate anul acesta, precum Cinema Victoria, Muzeul Transporturilor. (...). S-au depăşit cu mult aşteptările. Au fost peste 1.500 de evenimente, cu tipologie mult diversificată faţă de ceea ce era obişnuit până acum, artişti internaţionali, Timişoara s-a dus spre alte capitale europene ale culturii, am mers spre Elefsina şi Veszprem, spre alte reţele internaţionale culturale", a punctat Ramona Laczko David, luni, într-o conferinţă de presă.
Potrivit sursei citate, Centrul de proiecte Timişoara şi-a dorit să întărească aceste parteneriate strategice în anii care vin, să continue proiectele culturale şi după încheierea oficială a TM2023.
"Eu văd TM2023 ca un drum consolidat, cu rezultate pozitive pe care se poate construi mult. Timişoara mizează foarte mult pe zona de arte vizuale (expoziţiile de la Muzeul Naţional de Artă dedicate lui Victor Brauner şi Constantin Brâncuşi fiind cele mai vizitate), sunt foarte multe spaţii deschise spre public care pot fi explorate. Timişoara mizează foarte mult şi pe pătura culturală independentă care are o voce în oraş şi este important să continue. Am văzut ce înseamnă oraşul la nivel de transformare urbană, iar pepiniera din Piaţa Victoriei a fost cea mai vizibilă, iscând o serie de dezbateri, care va aduce mult mai multe spaţii verzi în oraş", a detaliat Laczko.
VEZI CONTINUAREA PE SPECTACOLA.RO - https://www.spectacola.ro/tm2023-programul-capitala-europeana-a-culturii-se-va-incheia-oficial-in-weekend-cu-spectacole-in-aer-liber_35138.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News