Titularizare 2017. Caz șocant al unui profesor cu nota 1,50. Decizia Ministerului Educației
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Ionuț D., profesor de sport din Ilfov, a avut parte de un șoc la examenul de titularizare.  

Tânărul a povestit că lucrarea sa, aproape perfectă, a fost notată cu 1,50. Ulterior, Ionuț D. a povestit că s-a adresat Ministerului Educației, iar nota a fost modificată.

"Caz șocant la examenul de titularizare în învățământ!!! Într-o țară în care oamenii simpli, dar CORECȚI sunt dați la o parte, valorile pleacă din țară pentru că nu sunt respectate, în care sunt încurajați cei care sunt corupți, fură prin diferite mijloace sau sunt promovați incompetenți prin "pile", relații sau sistem politic, se întâmplă lucruri din ce în ce mai grave. O lucrare la titularizare care trebuia să fie notată cu nota aproape de maxim a fost notată cu... 1,50!!!

VEZI ȘI: Titularizare 2017 Argeș. Directoarea Școlii Cetățeni, șocată de acuzațiile care i se aduc: Sunt răzbunări

Șocul a fost și mai mare în momentul în care și după contestație nota rămâne la fel de mică: 2,80. După o lună de lupte cu morile de vânt, încercări, cereri peste cereri refuzate și respinse (probabil știau ei din ce motiv), am ajuns și acolo unde îmi doream: la conducerea Ministerului Învățământului. Nu m-am dus cu mână în buzunar, ci înarmat cu toate cărțile de pe care am învățat, cu baremul de corectare.

Ei au venit cu o copie a lucrării și cu borderoul de notare în care cu stupoare am constatat că nu era mai nimic punctat în condițiile în care și conducerea, și profesorii de specialitate s-au convins că ceea ce scria în lucrare coincidea cu conținutul din cărțile educație fizică și a susținut fără să aibă argumente că ceva nedrept s-a întâmplat.

În condițiile în care doar unul din cele 16 subpuncte scrise corect valora 0,6 puncte + 1 din oficiu = 1,60, iar eu am primit 1,50 pe o lucrare cu toate subiectele rezolvate corect așa cum și ei s-au convins după ce au comparat lucrarea cu baremele și cărțile, întrebarea mea este următoarea: este vorba de incompetență sau de rea voință în momentul în care tu, profesor corector, nu acorzi punctajul la ceva scris negru pe alb în acea foaie?!

Vă las pe voi să judecați, dar având în vedere sfatul lor: dați în judecată și cereți reevaluarea lucrării, postul + daune morale. Un lucru îmi este clar: trăim într-un sistem bolnav și corupt în care suntem luați de fraieri, nedreptățiți dacă nu facem demersuri să îndreptăm ce știm că nu e corect.

Acel cineva din cei patru profesori corectori care a notat cu 1,50 o lucrare de 11 pagini pe care conducerea Ministerului a considerat-o aproape perfectă să cred că este incompetent sau corupt?!

Dar pe ceilalți trei care după el care au aplicat efectul de turmă și au notat aproape la fel fără ca măcar să mai citească lucrarea... cum îi pot numi?! Cine va fi tras la răspundere în situația asta și ce se va schimba în viitor în momentul în care și conducerea s-a convins de greșelile grave pe care le-am prezentat? Ce se va întâmpla cu noi cei care la 25 de ani, după 17 ani de școală? Ne dorim să câștigăm cinstit o pâine, să ne cumpărăm o casă și să ne întemeiem o familie?! Cum vom putea reuși într-un asemenea sistem??? România, trezește-te!!!", a povestit Ionuț D., profesor de sport, pe un grup de specialitate dedicat profesorilor.

Dacă mai știți și astfel de cazuri, vă rugăm să ne scrieți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel