Data publicării:
Tiraspolul anunță că a doborât un avion în Transnistria
Serviciul de Securitate de la Tiraspol (KGB) a anunţat că în data de 23 martie a doborât un avion fără pilot care survola Transnistria .
„La 23 martie, organul însărcinat cu securitatea al Republicii Moldoveneşti Nistrene (Transnistria) a stabilit faptul survolării şi efectuării înregistrărilor video şi foto pe teritoriul Transnistriei prin utilizarea unui aparat de zbor fără pilot”, a anunțat KGB-ul transnistrean, adăugând că ulterior acest avion fără pilot a fost doborât, scrie Mediafax.
Lansat din Ucraina
Serviciului de Securitate a mai transmis că specialiştii transnistreni au restabilit înregistrările video realizate de aparatul de zbor, ajungând la concluzia că acesta a fost lansat „de pe teritoriul Ucrainei, de către un grup de persoane care au legătură cu Serviciul de Securitate ucrainean, Statul Major al Ministerului Apărării din Ucraina sau cu activişti din cadrul mişcării ucrainene de extremă dreapta Pravîi Sektor”.
Survolul a fost efectuat „cu scopul de a spiona” Transnistria, au concluzionat specialiștii de la Tiraspol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News