TIR în flăcări pe DN 14, în județul Sibiu. Pompierii au intervenit imediat
Șoferul unui TIR a trăit momente de panică, aseară, după ce cabina în care se afla a luat foc.
În cursul nopții, în jurul orei 2:00, ISU Sibiu a intervenit cu două echipaje de pompieri, pe DN 14, Slimnic - Ruși, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui autocamion.
Incendiul a fost lichidat de către pompieri fără probleme, fără a se extinde la remorca acestuia încărcată cu aproximativ 50 metri cubi de cherestea. Șoferul s-a autoevacuat.
A fost afectată doar cabina autovehiculului. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurt circuit la un cablu electric, au anunțat reprezentanții ISU Sibiu.
Traficul rutier a fost afectat în zona producerii incendiului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News