Procurorul General al Ucrainei, Viktor Pșonka, a declarat astăzi că fostul premier Iulia Timoșenko este suspectată de uciderea unui deputat în 1996, potrivit AFP. "Elementele anchetei arată că Timoşenko a pus la cale acest asasinat împreună cu Pavel Lazarenko", şi el un fost premier ucrainean, în prezent deţinut în SUA pentru spălare de bani, a declarat procurorul general la o conferinţă de presă.
Timoşenko a trecut de la poziția de martor la cea de inculpat în acest dosar, fiind acuzată că a plătit 2,3 milioane de dolari pentru asasinarea deputatului Evghen Cecerban, ucis în 1996, împreună cu soţia, pe pista aeroportului din Doneţk. Lazarenko ar fi oferit 500.000 de dolari pentru asasinat.
Iulia Timoşenko a fost condamnată în luna octombrie 2011 la şapte ani de închisoare, după ce a semnat, fără acordul guvernului pe care-l conducea, un contract de import de gaze naturale ruseşti, considerat păgubos pentru Ucraina.
În aprilie 2012, justiţia de la Harkov a început să examineze al doilea dosar pe numele fostului premier, Iulia Timoşenko fiind acuzată de infracţiuni financiare, comise în anii 1990, pe vremea când conducea corporaţia "Sistemele Energetice Unice ale Ucrainei" /SEUU/. Potrivit acuzaţiei, compania condusă la acea vreme de Timoşenko nu a plătit impozite în valoare de 85.200 de dolari, iar în total activitatea SEUU a adus statului ucrainean pierderi în valoare 3,75 milioane de dolari.
Fostul premier spune că acțiunile de acest fel au ca țintă eliminarea ei din viața politică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News