Timoșenko, desemnată candidat la prezidențialele din 2015
Principala alianță a opoziției din Ucraina a desemnat-o pe Iulia Timoșenko drept candidat la alegerile prezidențiale din 2015, transmite AFP.
În timpul congresului alianței opoziției, formată din partidul Iuliei Timoșenko și cel al fostului președinte al Parlamentului, Arseni Iațeniuk, s-a decis ca fostul premier aflat acum în închisoare să candideze la scrutinul prezidențial din 2015.
”Iulia Timoşenko a demonstrat că împărtăşeşte valorile europene şi democratice şi că este capabilă să lupte”, a declarat fostul șef al legislativului, Arseni Iațeniuk.
Mykola Tomenko, unul dintre liderii alianței opoziției, afirmă că marea perdantă a alegerilor prezidențiale din 2010, câștigate de Viktor Ianukovici, Timoșenko ar obține 55% din voturi.
În luna octombrie 2011 s-a anunțat verdictul care îl condamnă pe fostul prim-ministru al Ucrainei la șapte ani de închisoare pentru abuz de putere - ”semnarea în scopuri infracționale”. Instanța mai preciza atunci că inculpata a adus un prejudiciu de 200 de milioane de dolari statului ucrainean. Ea se afla în arest preventiv încă din luna august, fiind apoi judecată pentru că a semnat în 2009, fără acordul Guvernului pe care îl conducea, contracte cu Rusia în domeniul gazelor, considerate nefavorabile Ucrainei. ”În ianuarie 2009, Iulia Timoșenko, fiind prim-ministru, și-a folosit autoritatea și prerogativele în scopuri infracționale, comițând acte care depășesc clar drepturile și autoritatea sa”, spunea atunci judecătorul care a condamnat-o la șapte ani de închisoare.
Susţinătorii ei speră că va fi eliberată mai devreme, după o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News