Data publicării:

Timiş: Nicolae Robu: Voi avea cu totul alte preocupări decât să strâng bani pentru fotbal

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Primarul Nicolae Robu a declarat marţi că în momentul de faţă nu are niciun proiect legat de fotbalul timişorean de performanţă şi a precizat că după încheierea campionatului va avea cu totul alte preocupări decât să strângă bani pentru fotbal.

Edilul a răspuns astfel presei care l-a întrebat dacă ar fi de acord cu mutarea la Timişoara a echipei Sportul Snagov, pentru a evita o cădere a echipei oraşului (ACS Poli Timişoara, n. red.) în liga a treia.

'Eu personal nu am niciun proiect în acest moment şi am refuzat să iau în discuţie orice variantă până după încheierea campionatului. Eu voi avea cu totul alte preocupări decât să strâng bani pentru fotbal, indiferent cine va fi. M-am zbătut şapte ani. (...). Mă doare sufletul, nu este vorba despre un proiect personal al meu, ci al comunităţii. Mi-am făcut datoria mult peste ceea ce înseamnă datorie faţă de oraş, am pus suflet cum pun în toate şi m-am zbătut', a afirmat primarul Nicolae Robu, potrivit AGERPRES. Edilul timişorean a adăugat că îşi doreşte un final dus cu onoare în acest campionat, chiar dacă echipa va retrograda.

'Vreau să fiu cu onoare până la capăt, chiar dacă echipa retrogradează. Retrogradează echipa, care este ong cu Consiliul Local, cu Consiliul Judeţean, cu Universitatea Politehnica drept asociaţi, nu este echipa lui Robu. Robu nu a fost într-o poziţie decizională nicio clipă, ci doar s-a zbătut în toţi aceşti ani pentru a da o şansă fotbalului timişorean, sub numele Poli, de a fi mai din nou ceea ce a fost, dar mi-am dorit mult mai mult decât atât', a detaliat primarul. Nicolae Robu este convins că investiţiile care s-au făcut din anul 2012 în echipa de fotbal fanion a oraşului, ACS Poli, au fost meritate şi răsplătite prin faptul că s-a făcut o performanţă remarcabilă pentru oraş prin prezenţa sa în Liga 2, de unde a revenit în Liga 1, dar 'câtă ostilitate a fost aici faţă de un fenomen social care ar trebui sprijinit, nu există absolut niciunde în ţară'. 'Mai mult s-a stat în Liga 1, acolo unde lumea ştie de tine, cu speranţa că vom ajunge din nou în topul fotbalului românesc. Asta mi-am dorit şi pentru asta am acţionat într-un model despre care toată lumea a spus că este perfect legal şi care s-a dovedit a fi legal şi prin sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia pe o speţă identică şi prin alte părţi, dar la Timişoara s-a considerat că este ilegal.

Jucam cu echipe care aveau scris pe tricouri Primăria Voluntari, Chiajna, Iaşi etc şi pot să înţeleg ce era în sufletul fotbaliştilor noştri, să ştie că ei nu au salariile luate pentru că Primăria Timişoara nu dă niciun ban, după ce Curtea de Conturi a spus că nu este legală finanţarea', a detaliat Nicolae Robu. El a reamintit faptul că declinul echipei a început după ce statul a luat toţi banii din drepturile de televiziune, 720.000 de euro, 'numai nouă, deşi alte echipe aveau datorii mult mai mari la stat. Din comunitate m-am zbătut eu şi au reacţionat favorabil extrem de puţini oameni. Nu s-a putut face faţă în aceste situaţii, să ţi se ia toţi banii pentru jumătate de campionat, exact când erai cu lotul întărit, a însemnat o lovitură căreia nu i s-a putut face faţă. Atunci a început declinul'. ACS Poli Timişoara ocupă locul 18 din 20 de echipe în liga a doua, cu două etape înainte de finalul campionatului, în condiţiile în care ultimele cinci formaţii retrogradează. Oraşul Timişoara mai are două echipe în eşalonul secund, ASU Politehnica Timişoara (locul 11) şi Ripensia Timişoara (12).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel