"Primăria Timişoara are, din 2013, Hotărâre de Consiliu Local prin care este pregătită să ajute reabilitarea clădirilor istorice şi chiar un ajutor important, pentru că pune toţi banii şi apoi recuperează 50% pe parcursul a 10 ani, printr-un impozit crescut, iar 50% rămâne cu titlul de grant. Dar, ca să acorde acest sprijin, trebuie ca acele clădiri să aibă certificatul seismic. Ori experţii de la care se cere acest certificat nu îl dau fără consolidare, iar consolidarea costă foarte mult şi proprietarii nu sunt dispuşi ca, pentru ajutorul pe care-l primesc de la primărie să plătească pentru consolidare, pentru că este foarte scumpă la aceste clădiri vechi", a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Nicolae Robu.
Edilul a precizat că municipalitatea a avut în fiecare an prevăzuţi bani la buget pentru acest ajutor, dar până acum nu a putut ajuta pe nimeni, din lipsă de solicitare.
"Acest ajutor îl primesc doar persoanele fizice, dar până acum nu a beneficiat nimeni de acest sprijin", a menţionat Nicolae Robu.
Peste 1.700 de proprietari de clădiri din Timişoara vor fi supraimpozitaţi cu până la 500% în acest an de către municipalitate, pentru că nu şi-au întreţinut corespunzător faţadele, deşi au fost atenţionaţi de mai bine de cinci ani în acest sens.
"Am spus şi mai insist mereu pe acest lucru, după ce am câştigat titlul de Capitală Culturală Europeană, dar şi înainte, că nu vrem să vă amendăm, nu vrem să punem la supraimpozitare, dar avem nevoie de un oraş frumos. Fiind proprietate privată, primăria nu poate face nimic altceva decât să treacă la măsuri punitive, după trecerea etapei de vorbă bună", declara primarul Nicolae Robu, la începutul anului.
Supraimpozitarea este de până la cinci ori mai mare decât impozitul normal, iar dacă proprietarii nu o achită, primăria le va scoate la executare silită proprietăţile, pe baze legale, consilierii locali votând deja lista acestora.
Timişoara are cel mai mare fond de clădiri istorice din ţară, cu aproape 15 mii de imobile care au fost ridicate în urmă cu unul-trei secole. Până acum, doar foarte puţini proprietari şi-au reabilitat faţadele, fără a face şi consolidările necesare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Vreme caldă și ploi. Prognoza ANM pentru minivacanța de 1 Mai și Paști 2024: ne apropiem de pragul de caniculă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm