Timiş: Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean va fi extinsă, modernizată şi dotată pe bani europeni
Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Timişoara îşi va mări capacitatea alocată pacienţilor cu 25% şi va fi dotată cu aparatură de înaltă performanţă, printr-un proiect cu finanţare europeană, a cărui contractare a fost semnată miercuri, în prezenţa vicepremierului Daniel Suciu, ministru a Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
'Este un proiect de 1,5 milioane de euro care prevede finanţarea pentru extinderea, modernizarea şi dotarea cu aparatură medicală a UPU. Primele lucrări de reparaţii, făcute de Consiliul Judeţean Timiş, au avut loc în urmă cu câţiva ani, dar vorbim despre un număr foarte mare de pacienţi care vin în acel spaţiu, iar din punctul nostru de vedere, condiţiile de primire şi tratament erau cu totul neadecvate', a declarat managerul Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Marius Craina, potrivit Agerpres
El a precizat că proiectul prevede o extindere a suprafeţei care va permite mărirea cu 25% a capacităţii de primire, tratare şi repartizarea ulterioară a pacienţilor în spital, precum şi dotarea cu aparatură modernă de ultimă performanţă. 'Consiliul Judeţean Timiş va iniţia procedurile de licitaţie, astfel ca în cel mult trei luni să înceapă lucrările, iar în primăvara anului viitor, UPU să devină funcţională', a mai menţionat Marius Craina. Tot miercuri, la Palatul Administrativ din Timişoara au mai fost semnate cu ADR Vest două proiecte pentru înfiinţarea unei grădiniţe cu program prelungit, respectiv extinderea uneia cu program normal, în mediul rural, precum şi un proiect privind Creşterea mobilităţii urbane în oraşul Deta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News