Data publicării:

Timiş: CJAS a majorat plafonul de compensare a medicamentelor din sublista B

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş a majorat plafonul de compensare a medicamentelor cuprinse în sublista B, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamentele compensate cu 90%.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de preşedintele-director general al CJAS Timiş, Victor Dumitraşcu, începând cu 1 septembrie, furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu instituţia acordă compensare cu 90% pentru medicamentele din această sublistă.

'Măsura are ca scop creşterea accesului la medicamente al pensionarilor cu venituri din pensii şi îndemnizaţie socială, de până la 1.139 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri', a afirmat Victor Dumitraşcu, conform comunicatului.

În acelaşi document se mai arată că majorarea plafonului de la 990 lei la 1.139 lei/lună inclusiv a avut în vedere creşterea cu 15% a valorii punctului de pensie, începând cu data de 1 septembrie, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel