Tibor Selymes, implicat într-un accident soldat cu rănirea a patru militari
Fostul internaţional român Tibor Selymes a fost implica, duminică dimineața, într-un accident de circulație. Militarii erau din Braşov şi se aflau în drum spre Breaza, unde mergeau la serviciu, iar un şofer a intrat pe contrasens şi i-a lovit.
Accidentul s-a produs în jurul orei 7, pe DN 1. Un autoturism BMW se deplasa dinspre Predeal spre Braşov şi, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de mers, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un alt autoturism care circula regulamentar şi în care se aflau cei patru militari. Unul dintre ei, şoferul, a rămas prins între fiarele contorsionate şi a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare.
Fostul internaţional român Tibor Selymes se afla în autoturismul care a provocat accidentul, însă nu se ştie încă dacă el se afla sau nu la volan. În maşină cu el se mai afla, potrivit martorilor, şi o femeie, iar antrenorul Tibor Selymes ar fi fost plin de sânge.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News