Tezaurul României, asigurat pentru 64 de milioane de euro
Vizitatorii expoziţiei „Aurul şi argintul antic al României”, organizată, în acest an, de Muzeul Naţional de Istorie a României, vor avea ocazia să vadă în acelaşi loc toate piesele arheologice de valoare din ţară.
Inedita expoziţie va reuni unele dintre cele mai reprezentative piese arheologice din aur şi din argint descoperite pe teritoriul României, obiecte datate din Neolitic până în secolele VI-VII d.Hr., informează Rol.ro.
Vernisajul va avea loc în cursul lunii septembrie. Vor fi expuse, printre altele, piese din tezaurele de la Perşinari, Pietroasa, Ostrovul Mare, Hinova, Peretu, Coşoveni, brăţări, podoabe romane. Aurul şi argintul antic al României”, s spus muzeograful Rodica Marghitu Oanţă. De altfel, printre valoroasele obiecte expuse se vor număra şi patru dintre brăţările dacice.
Potrivit documentelor oficiale, obiectele expuse vor fi asigurate împotriva tuturor riscurilor, timp de un an, pentru suma de aproximativ 64 de milioane de euro. După Capitală, expoziţia se va desfăşura în cel puţin alte 12 muzee din ţară, potrivit reprezentanţilor Muzeului Național de Istorie a României. Paza transporturilor în care se vor afla obiectele de valoare va fi asigurată de Jandarmeria Română.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News