Textul moțiunii de cenzură, adoptat de PNL. Orban, plan de negocieri pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă
Ludovic Orban anunță că e gata textul moțiunii de cenzură și anunță ce planuri are pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă.
”Un alt punct privitor la activitatea Partidului Național Liberal. Am adoptat de principiu proiectul textului moțiunii de cezură, care va fi comunicat partenerilor noștri din opoziție, va fi deschis propunerilor și completărilor.
De asemenea, am stabilit negociatorii partidului și un calendar de negociere cu toate grupurile parlamentare, evident mai puțin grupul PSD și, de asemenea, implicarea tuturor membrilor BEX, care sunt în Parlament și a parlamentarilor PNL, în procesul de convingere a parlamentarilor de a susține această moțiune de cenzură.
”Voință zdrobitoare”
Considerăm că românii au arătat clar, atât la referendum cât și la alegerile pentru Parlametul European, că nu mai vor să fie guvernați de aceast coaliție, care a obținut un scor mai mic decât scorul Partidului Național Liberal. PSD plus ALDE, repet, au obținut mai puține voturi decât voturile obținute de Partidul Național Liberal. Dacă adăguăm și voturile obținute de celelalte partide de opoziție este clar că pentru orice om care are bun simț, există o voință zdrobitoare în societatea românească, pentru a înceta această guvernare toxică, această guvernare care nenorocește România și care riscă să aducă România pe prăpastie.
Partidul Național Liberal va face toate eforturile posibile de negociere pentru a convinge parteneri din opoziție, grupuri parlamentare, parlamentari individuali, să voteze moțiunea de cenzură, pentru a transpune în practică voința exprimată de români.” a declarat Ludovic Orban, la finalul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News