Testul care depistează COVID-19 în 5 MINUTE. Diferenţă URIAŞĂ faţă de RT-PCR
Cercetătorii de la universitatea Oxford, departamentul de fizică, au dezvoltat un test de diagnostic extrem de rapid pentru COVID-19. Rezultatele sunt gata în 5 minute.
Noul test poate diferenţia cu acurateţe ridicată SARS-COV-2 de testele negative sau de alţi patogeni respiratorii comuni, precum gripa sau coronavirusurile sezoniere, în doar cinci minute.
Lucrând direct pe exudatele luate de la pacienţi COVID-19. noua metodă de testare începe cu etichetarea rapidă a particulelor de virusuri din mostră. Un microsop este folosit apoi pentru a fotografia mostra, fiecare imagine conţinând sute de virusuri. Apoi, un software identifică rapid tipul de virus prezent pe mostră. Rezultatele acestui tip de test au fost deja confirmate de testele RT-PCR.
"Spre deosebire de alte tehnologii care detectează un răspuns al anticorpilor, metoda noastră detectează rapid particule intacte de virus, ceea ce înseamnă că testarea aceasta este simplă, rapidă şi eficientă ca preţ", a declarat profesorul Achilles Kapanidis.
"Una dintre principalele îngrijorări în perioada următoare este legată de efectele imprevizibile ale circulării simultane în comunitate a COVID-19 şi a altor virusuri sezoniere. Testul nostru poate diferenţia între aceste tipuri de virusuri, iar ăsta poate fi un avantaj crucial în lupta cu pandemia", a declarat şi dr. Nicole Robb, conform Medical Express. .
Cercetătorii speră ca testul să fie disponibil pentru uz la scară largă până în iunie 2021
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News