Data publicării:

Tesla a ales țara pentru noua fabrică din Europa. Vor fi acordate subvenții importante

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp

Tesla ar putea primi subvenții de stat pentru construcția fabricii sale din Germania, a declarat Peter Altmaier, ministrul german al Economiei, într-un interviu acordat publicației Welt am Sonntag, citat de Reuters.

"În conversațiile mele cu (directorul Tesla) Elon Musk am fost întotdeauna foarte clar că nu există privilegii dar nici discriminări. Însă Germania trebuie să fie mai mult decât un punct de lucru, trebuie să existe cercetare și dezvoltare de asemenea. Toate companiile care îndeplinesc aceste criterii au o șansă să fie sprijinite, inclusiv Tesla", a spus Altmaier.

Guvernul federal german a alocat deja fonduri pentru producția locală a bateriilor pentru mașini într-un efort de a-și asigura locuri de muncă pentru industria auto în condițiile în care noile reguli privind emisiile vor reduce cererea pentru mașini clasice, iar autovehiculele electrice necesită mai puține piese și mai puțină forță de muncă pentru a fi fabricate.

Altmaier a spus că pentru a primi subvenții de stat, companiile trebuie să îndeplinească anumite criterii în ceea ce privește sustenabilitatea și eficiența bateriilor.

Tesla a anunțat în noiembrie că va construi a doua sa fabrică înafara Statelor Unite în Germania, lângă Berlin. Uzina cea nouă va fabrica baterii, sisteme de propulsie electrice și mașini, primul model fiind SUV-ul electric Model Y, relatează Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel