Termocentralele pe cărbune se închid, dar rămân... de rezervă. Premierul Ciucă, anunț de la Bruxelles, după apelul lui Zamfir (PSD)
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre închiderea termocentralelor pe cărbune, după negocierile pe care le-a purtat la Bruxelles, în Parlamentul European.

"Am explicat doamnei comisar situaţia specifică a României şi anume că ţara noastră se regăseşte într-o regiune în care este nevoie să arătăm această solidaritate despre care vorbim la nivelul întregii UE şi la nivelul statelor democratice, că acest specific necesită, de la sine, şi înţelegerea condiţiile de securitate energetică.

Astfel, am explicat că aceste grupuri energetice care, aşa cum au fost asumate, - este vorba de două grupuri de 600 de MW, fiecare dintre ele de 300 - urmează să fie scoase din funcţiune şi, fiind în continuare funcţionale şi putând fi folosite, am cerut acordul astfel încât să poată fi trecute în rezervă tehnică, pentru că, în momentul în care avem nevoie de asigurarea securităţii energetice şi echilibrarea energetică, pe baza unor proceduri foarte bine convenite la nivelul comisiilor de specialitate, să poată fi puse în funcţiune. 

În PNRR sunt cuprinse mai multe grupuri energetice care sunt programate să fie scoase din funcţiune conform angajamentului de decarbonare. Doar că putem să vedem că la nivelul UE se foloseşte în continuare cărbunele în măsura asigurării securităţii energetice.

Aceste măsuri au fost deja finanţate, s-au obţinut bani europeni ca ele să poată fi introduse în procesul de decarbonare", a spus Nicolae Ciucă.

Vezi și: A făcut anunțul despre pensii. Ce a reușit premierul Nicolae Ciucă la Bruxelles

Declarația premierului vine în contextul în care președintele Comisiei Economice a Senatului, social-democratul Daniel Zamfir, a făcut un apel în acest sens în urma vizitelor la Complexul Energetic Oltenia și Complexul Energetic Hunedoara. 

Apel către Ciucă pentru renegocierea PNRR

”România este în situația de a-și fi agravat singură criza energetică din cauza unor decizii proaste sau a neluării deciziilor necesare” spunea Daniel Zamfir, care a făcut o solicitare către premierul Nicolae Ciucă ca, la discuțiile de la Bruxelles, să renegocieze țintele din PNRR. ”Termenele de închidere a exploatațiilor miniere și capacităților pe cărbune sunt complet nerealiste și categoric trebuie rediscutate, făcut un nou angajament al României... Sigur, acest lucru nu-l mai poate face ministrul Energiei, Virgil Popescu, el este cel care, împreună cu echipa domniei sale, au angajat, din păcate, România într-un plan practic irealizabil” spunea Daniel Zamfir, în urma discuțiilor purtate la fața locului. 

”Sistemul energetic național va fi complet dezechilibrat dacă țintele asumate de ministrul Popescu vor fi și respectate” afirma social-democratul.

Astăzi, România importă 10% din energia electrică necesară, iar importul de cărbune a crescut cu 13,5%, atenționează Daniel Zamfir: ”Putem scoate cărbune de aici, de la noi, putem produce energie electrică aici, la noi, și nu o facem”.

Ce s-a constatat la Complexul Energetic Oltenia și Complexul Energetic Hunedoara

”Complexul Energetic Oltenia, care introduce în sistemul energetic național cam 1000 de megawați pe zi, ar putea foarte ușor crește cu cel puțin 50% producția de energie electrică introdusă în sistem, deci putem ajunge la 1.500 prin luarea unor măsuri rapide, e nevoie de voință politică rapidă” spune senatorul PSD, care acuză unele ”întârzieri nepermise”. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel