Alexandru este unul dintre concurenții noului sezon "Mireasă pentru fiul meu", de la Antena 1. Tânărul a fost umilit de Eduard, Cosmin și mai ales de Robert pentru că este sensibil și timid. I s-a spus că a fost făcut pentru alocație, că nu mai are voie să mănânce pentru că și-a pus un sandviș mare, că are interdicție la anumite fete pe care au pus alți băieți ochii, că este retardat, dar și multe alte jigniri. Mirela Boureanu Vaida, gazda emisiunii, vizibil iritată de modul în care au râs cei trei băieți de Alexandru, i-a întrebat: "Voi sunteți niște 'pârnăiași'? Unde sunteți aici?".
Ulterior, în emisiune a fost prezentată povestea neștiută a lui Alexandru, un tânăr care a învins moartea. "Am fost în comă șapte zile. Nu i-am mai recunoscut pe soră-mea, pe tata, pe mama. Am vrut să întorc, a derapat roata și am căzut în șant. M-am lovit la cap, mi-am spart capul și am făcut un cheag de sânge pe creier. Nu m-am operat, am fost în comă. Am avut semipareză, nu mai puteam să-mi mișc mâna și piciorul", a povestit Alexandru băieților din casă. De la acel accident vine și exprimare ușor greoaie a lui Alexandru.
Mirela Boureanu Vaida a realizat că băieții care au râs de Alexandru știau dinainte de situația grea prin care a trecut acesta: "Robert, tu știai? (...) Cum adică e făcut pentru indemnizație sau alocație?".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva