Terapia cu anticorpi monoclonali, administrată la primul pacient, la Spitalul Judeţean Alba Iulia
Terapia cu anticorpi monoclonali neutralizanţi pentru SARS-CoV-2 a fost administrată în premieră, marţi, 19 octombrie 2021, la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.
Primul pacient care a beneficiat de acest tratament are 22 de ani şi întruneşte criteriile prevăzute de către specialiştii comisiei de Boli Infecţioase a Ministerului Sănătăţii pentru a beneficia de aceste antivirale. Medicaţia ajută pacienţii infectaţi la debutul bolii să nu mai dezvolte forme severe.
Bărbatul a fost transferat, marţi, de la Spitalul Orăşenesc Câmpeni, la secţia de Boli Infecţioase a SJU Alba Iulia. Echipa medicală care se ocupă de cazul său a decis, potrivit anamnezei şi investigaţiilor, că este oportună administrarea de anticorpi monoclonali.
Potențial crescut de agravare a bolii
Pacientul a necesitat şi efectuat, în trecut, transplant medular (transplant de măduvă osoasă), are o formă uşoară spre medie de COVID-19, dar cu mare potenţial de agravare în lipsa acestui tratament. Acesta se află în primele zile de la contactarea infecţiei cu SARS-CoV-2.
La acest caz, SJU Alba Iulia a colaborat foarte bine cu toate instituţiile medicale implicate. Terapia a fost administrată la scurt timp de la primirea fiolelor de anticorpi monoclonali.
Șeful DSP Alba, apel DISPERAT: Încă mai e timp, dar nu mult!
Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care îi îndeamnă pe cetățenii județului să se vaccineze și să se documenteze din surse oficiale, în condițiile în care rețelele sociale sunt invadate de teorii ale conspirației și mesaje antivacciniste.
Iată mesajul lui Alexandru Sinea:
”Suntem în al 12-lea ceas și încă mai putem lua măsuri pentru a evita un dezastru.
Văd și eu, la fel ca și voi, că mediul online și rețelele de socializare sunt invadate de teorii ale conspirațiilor, de fel și fel de mesaje antivacciniste, de oameni care confundă dreptul la opinie cu dreptul de a dezinforma, de a clama și susține bazaconii lipsite de vreun fundament științific.
Înțeleg, până la un anumit punct, reticența oamenilor față de instituțiile statului și nu o să contest niciodată libertatea de exprimare a oamenilor.
Cred însă că, acum mai mult ca oricând, trebuie să fim responsabili și raționali.
Eu aleg să am încredere în oamenii de știință care îmi spun că vaccinul este sigur și este singura cale de a trece mai ușor prin pandemie.
Aleg să cred în datele statistice care arată că șansele unei persoane vaccinate, chiar și atunci când contractează virusul, sunt mult mai mari decât ale unei persoane nevaccinate.
Mai departe de asta, vă pot spune ceea ce văd zi de zi cu ochii mei. Situația este mai mult decât alarmantă. Unitățile medicale sunt pline iar cadrele medicale sunt mai mult decât suprasolicitate.
Respectați măsurile de igienă și distanțare.
Dar, mai ales, alegeți să vă vaccinați! E cea mai bună șansă pe care o aveți pentru a reduce riscul de ajunge la spital, cea mai bună șansă de a trece cu bine peste această pandemie.
Dacă cei mai mulți dintre noi vor alege să creadă teorii ale conspirației în locul datelor științifice, să creadă că știu ei mai bine decât specialiștii, pentru că au citit te miri ce postare a nu știu cui, dacă nu vom alege cu toții să ne vaccinăm și să respectăm regulile și indicațiile specialiștilor, sistemul sanitar va claca. Iar atunci vom rămâne și fără ultima linie de apărare.
Vă rog, documentați-vă din surse credibile. Vă rog, alegeți să vă puneți încrederea în specialiști și să vă vaccinați! Încă mai e timp, dar nu mult”, a scris el, potrivit alba24.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News